Vrâncean judecat după ce a furat 300 de lire dintr-un Mercedes; când a comis faptele, el era sub control judiciar

0
362

Un bărbat de 27 de ani, din comuna Bolotești, aflat sub control judiciar pentru comiterea unei infracțiuni de furt și având interdicția de a nu părăsi localitatea de domiciliu, a venit la Focșani să fure bani dintr-o mașină. Acum, el a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru furt.

Conform rechizitoriului, la data de 26 august a.c., inculpatul a venit la Focșani și a pus ochii pe un Mercedes, parcat pe strada Trotuș din municipiu. Profitând de faptul că portierele erau neasigurate, bărbatul a sustras dintr-un portmoneu suma de 300 lire. După ce a luat banii, a mers la o casă de schimb valutar, i-a schimbat și apoi și-a cumpărat un telefon mobil. Și-a mai cumpărat alte câteva produse, după care a plecat acasă, având asupra sa suma de 410 lei. Între timp, păgubitul a observat că îi lipsesc banii și a sesizat poliția. Oamenii legii au început verificările și au ajuns în aceeași zi la principalul suspect. Acesta a fost găsit la Bolotești, având asupra sa telefonul cel nou, banii rămași, țigări, câteva produse alimentare și o mănușă din latex, folosită probabil la comiterea de infracțiuni.

Întrebat despre bunuri și despre fapta comisă, inculpat nu a negat nimic, povestindu-le anchetatorilor tot ce a făcut și participând la reconstituire. Suma de bani pe care o avea asupra sa i-a fost înapoiată păgubitului, care se mai constituie parte civilă în dosar cu 1.500 de lei.

Bărbatul nu a fost trimis în judecată doar pentru fapta din 26 august, ci și pentru o alta, comisă în data de 6 august a.c., faptă pentru care se și afla sub control judiciar la momentul comiterii infracțiunii de furt de la sfârșitul lunii trecute. Conform rechizitoriului, în data de 6 august a.c., o femeie a observat de la geamul apartamentului său cum inculpatul a încercat portierele mai multor mașini, dar și cum s-a oprit asupra uneia. Întrucât îl cunoștea pe proprietarul mașinii din care inculpatul a furat un lănțișor și suma de 50 bani, femeia l-a sunat pe acesta din urmă. Omul a mers în parcare și l-a prins pe inculpat, care avea asupra sa bunurile sustrase. Între timp omul a sunat și la poliție.

La momentul respectiv, inculpatul a fost reținut, fiind apoi pus sub control judiciar, având de respectat o serie de măsuri printre care și aceea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Numai că el a încălcat obligațiile și a venit la Focșani pentru a fura banii din Mercedes. Urmare a comiterii noii fapte, anchetatorii au cerut înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestului preventiv, solicitare admisă de magistrații de la Judecătoria Focșani. „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. În baza art. 215 alin.7 C.pr.pen., şi art. 242 alin. 3 C.pr.pen., înlocuieşte măsura controlului judiciar, dispusă prin ordonanţa nr. 3828/P/2019 din data de 07.08.2019 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani, cu măsura arestării preventive a inculpatului N (…) I (…) F (…) pe o durată de 30 de zile, de la data de 27.08.2019 până la data de 25.09.2019, inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen. dispune emiterea mandatului de arestare preventivă a inculpatului. (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 27.08.2019”, au hotărât judecătorii la momentul respectiv. Bărbatul nu a contestat măsura arestului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here