Patru minori amendați pentru că au distrus trei bănci în Focșani

0
864

Patru minori din Focșani au fost sancționați contravențional de Poliția Locală după ce au fost depistați că au distrus trei bănci pe strada Dornei. Reprezentanții Poliției Locale Focșani arată că, în data de 18 septembrie, ofițerul de serviciu a fost sesizat cu privire la faptul că persoane necunoscute au smuls mai multe elemente de mobilier stradal (bănci), amplasate pe strada Dornei, în zona Școlii Generale nr. 3. Un echipaj de poliție locală s-a deplasat în zonă, iar în urma verificărilor efectuate au fost identificați patru minori care, în noaptea de 17-18.09.2019, din motive necunoscute, au smuls din prinderi trei bănci. Minorii, împreună cu păriinții au fost conduși la sediul Poliției Locale Focșani, unde s-a procedat la sancționarea contravențională a minorilor pentru încălcarea prevederilor art. 6 lit. c din HCL 25/2017 privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice precum și ale cetățenilor privind gospodărirea municipiului Focșani. De asemenea, părinții au fost atenționați să nu își lase copiii nesupravegheați și le aducă acestora la cunoștință consecințele nerespectării normelor de conviețuire socială”, au arătat reprezentanții Poliției Locale Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here