Era pană de… soare în tot orașul. Miercuri dimineață, astrul nu voia să le „zâmbească‟ focșănenilor, însă mi-am continuat călătoria în cadrul rubricii „Turist în Focșani‟. M-am adăpostit de picăturile răzlețe de ploaie în clădirea Arhivelor Naționale – Direcția Județeană Vrancea. Când eram mică, întotdeauna mă întrebam oare ce este clădirea aceasta, de ce este acoperită de jos până sus, în lung și în lat de iederă?! În mintea mea de copil, îmi imaginam că este o comoară ascunsă în buricul orașului, o comoară la care nu am avut acces până ieri, când am mers să discut cu Florin Dîrdală, istoric și specialist în cadrul Arhivelor Naționale Vrancea.
Unde a funcționat prima dată colegiul „Unirea‟?
„În 1866 s-a înființat primul gimnaziu în orașul Focșani dintr-o dorință mai veche a focșănenilor, sprijiniți de oamenii politici de atunci, de oamenii cu bani. S-a luat decizia ca în anul 1866, cu banii de la Ministerul Învățământului și cu niște fonduri de la Consiliul Județean, să ia ființă primul gimnaziu din Focșani, care s-a numit «Alexandru Ioan Cuza» în cinstea prințului care a unit cele două principate române, care a dat cele mai importante legi în societatea românească: secularizarea, împroprietărirea, legea electorală, codul civil – Alexandru Ioan Cuza; în cinstea lui, în ianuarie 1866 s-a înființat gimnaziul «Alexandru Ioan Cuza».
Intervenind abdicarea lui Cuza, atunci denumirea gimnaziului nu a mai fost de actualitate, nu mai era binevenit și cei care au înființat gimnaziul s-au hotărât să-i schimbe denumirea în «Unirea». Practic așa a început «Unirea», sub denumirea de «Alexandru Ioan Cuza». Autoritățile au hotărât să procure un spațiu pentru acest gimnaziu exact atunci, în februarie-martie 1866. Au găsit niște case particulare în care au instalat câteva clase ale acestui gimnaziu «Unirea». Pentru că, de multe ori, copiii învățau în condiții proaste, acele case particulare nu erau încălzite suficient, nu erau reparate la timp de proprietari, statul, prin Consiliul Județean, cu ceva fonduri de la București, a dispus să ridice un spațiu propriu destinat acestui gimnaziu. Această clădire a fost începută undeva pe la 1879, și terminată undeva pe la 1881. Gimnaziul «Unirea» și-a desfășurat activitatea până la 1900. Gimnaziul «Unirea», în trecut, funcționa cu clasele V-VIII, ei încercau să-l facă liceu, dar nu aveau destule fonduri, și atunci au reușit să facă o clasă de a IX-a, vreo doi, trei ani au reușit să o facă și pe a X-a, după care, iar nu mai aveau fonduri, și le desființau. Așa s-a întâmplat până la 1900 când acest spațiu a devenit insuficient pentru nevoile copiilor, și atunci, statul, Primăria Comunală Focșani, Consiliul Județean, Prefectura Județului Putna, toți au făcut demersurile necesare pentru a cumpăra terenul unde se află în prezent Liceul «Unirea»‟, mi-a spus Florin Dîrdală.
Ce s-a întâmplat apoi…
„După scurt timp, aici s-a mutat «Externatul secundar de fete» – prima formă de învățământ gimnazial pentru domnișoarele din oraș care aveau vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani. Aici, pentru prima dată, ele puteau să facă mai multe cursuri decât la o școală primară. Veneau aici cele care își puteau permite o anumită ținută, rechizite… probabil că nu toate familiile își permiteau. Dar nu trebuia să fii fabulos de bogat ca să ajungi la o astfel de școală. Externatul secundar era de fapt un gimnaziu al fetelor, făceau școlile primare de fete: I-IV, după care, domnișoarele se opreau, eventual pleacau la Pension unde învățau o meserie. Focșănenii au început să ceară drepturi și pentru fete, și atunci s-a hotărât ca în această clădire să funcționeze acest externat. Externatul și-a desfășurat activitatea aici până la începutul Primului Război Mondial, mai exact până în 1916, atunci când a intrat România în război.
În Primul Război Mondial, în 1916, odată cu intrarea în război a României, școlile și-au încheiat activitatea, nu a mai fost loc, timp sau surse pentru ore. Din câte îmi aduc aminte, aici s-a instalat un spital de campanie; mai ales după ce Puterile Centrale, adică Germania, Austro-Ungaria și aliații lor, bulgarii și turcii au ocupat orașul Focșani în decembrie 1916. Devenind teritoriu de ocupație, toate instituțiile au intrat în atenția și în grija lor și au dezvoltat aici locuințe pentru încartiruire, locuințe pentru muniție, clădiri speciale pentru trupă, spitale de campanie. Aici eram în spatele frontului, eram cel mai aproape de front, frontul era pe Putna, aceasta a fost una din clădirile în care s-a improvizat un spital de campanie, nu a fost singura, au mai fost și Tribunalul vechi, Gara… mai multe. Chiar la gară era primul punct de triaj, gara veche, acolo era locul în care bolnavii erau selectați, în funcție de cât de dificilă era rana, erau îndrumați către zonele în care puteau fi operați. În timpul Primului Război Mondial, orașul Focșani nu a fost bombardat, aviația era la început… clădirea nu a avut de suferit de pe urma unui bombardament.
Singurele probleme au fost seismele: 1908, 1940, 1977, când, din cauza vechimii, s-a mai șubrezit puțin, însă a fost reparată capital. După ce s-a finalizat războiul, această clădire, neavând stricăciuni în urma conflictului, a rămas la dispoziția autorităților pentru că Externatul de fete nu și-a mai manifestat dorința de a rămâne în acest punct, și-a găsit alt spațiu, adică clădirea care este în spatele Liceului «Cuza», era mai mică, dar mai cochetă‟, adaugă Florin Dîrdală.
Această clădire a găzduit apoi Liceul Industial de fete Focșani, după anul 1920 atunci când, autoritățile locale au instalat în clădirea actuală a Arhivelor Naționale Vrancea, o nouă instituție școlară profesională, cu atribuții clare în pregătirea, din punct de vedere practic și teoretic, a elevelor. Această nouă instituție a rezistat până la finele celui de-al Doilea Război Mondial, cu o întrerupere în timpul celui de-al doilea conflict. În cursul anului 1940, clădirea a avut de suferit de pe urma unui cutremur. Un an mai târziu, în 1941, au fost efectuate reparații cu ajutorul militarilor. Începând cu anul 1945, Liceul industrial de fete și-a reluat activitatea și a funcționat până în jurul anului 1955. Din acel moment s-au construit celelalte licee din oraș: Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi‟, Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu‟.
Rămasă la dispoziția autorităților, clădirea a devenit apoi Miliția orașului Focșani pentru câțiva ani, pentru ca mai apoi să fie înființată Securitatea locală, până în 1977. „În 1977, Simion Dobrovici, prim-secretarul județului Vrancea, forța autoritară deplină a acestui județ, a decis ca în această clădire, veche de aproape 100 de ani (1881-1977), să fie instalate Arhivele statului din Vrancea. Din acel moment a servit doar pentru nevoile Arhivelor județene, iar directorul care poate că l-a convins pe Dobrovici să facă acest transfer, a fost Victor Nămoloșanu. Sunt 40 de ani de când funcționează doar cu această destinație: de a prelua, îngriji, valorifica și elibera documentele necesare publicului de pe raza întregului județ Vrancea. Alte avarii le-a mai suferit la cutremurul din 1977, a fost reparată superficial. A fost reparată capital în 1991, s-au încheiat reparațiile un an sau doi mai târziu. În 1881 s-a construit doar partea aceasta în care ne aflăm, centrală, pe laturi era doar parterul, și la capete cele două turnuri cu etaj. Singura modificare este că de-a lungul timpului s-a mai adăugat pe cele două laturi, laturile literei U, etajul 1. Este în patrimoniul Ministerului de Interne și dată spre folosință Arhivelor Naționale Vrancea. Cei din 1977 au decis să planteze această iederă, care de 40 de ani a cuprins întreaga clădire. Clădirea are o suprafață foarte mare, probabil câteva sute de metri pătrați, are un pod impresionant, este așezată pe grinzi de lemn, a fost învelită de curând, s-au făcut mici modernizări în ultimul an și, în prezent, funcționează Arhivele Naționale Vrancea‟, precizează Florin Dîrdală.
În sfârșit, după ani și ani de întrebări fără răspuns, și după mii de vise în care îmi imaginam cum este să te apropii măcar de geamurile misterioasei clădiri a Arhivelor Naționale Vrancea, ziua de miercuri dimineață mi-a purtat pașii chiar în incinta instituției. Privind din interiorul gădinii către stradă, pare că ești într-un alt ținut: ești într-o mini pădurice chiar în buricul târgului, ești înconjurat de o vegetație aproape vie, o vegetație care „înghite‟ cu totul pereții instituției.
