ULTIMA ORĂ! VIDEO și FOTO! Bani, telefoane și laptopuri, ridicate de polițiști în timpul perchezițiilor din dosarul privind traficul de droguri

0
2878

 

CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI

Polițiștii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Vrancea și Galați, sub coordonarea unui procuror D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au desfășurat o acțiune pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Trei bărbați au fost reținuți.

La data de 18 septembrie a.c., polițiștii specializați în combaterea criminalităţii organizate din Vrancea și Galați, sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au prins în flagrant delict, în municipiul Focșani, un bărbat, de 31 de ani, care ar fi comercializat mai multor persoane substanțe etnobotanice. De asemenea, au fost efectuate cinci percheziții la locuințele membrilor unei grupări infracționale.

Au fost ridicate pentru cercetări 172 de grame de canabis, 175 de grame de substanțe etnobotanice, 11,42 de grame substanță sub formă de pulbere, 7 telefoane mobile, două grindere, trei mini-cântare electronice, două laptopuri, 14.000 lei și 5.000 de euro. Nouă persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, pentru audieri.

În urma probatoriului administrat, D.I.I.C.O.T.- B.T. Vrancea a emis ordonanțe de reținere pe numele a trei bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 31 de ani. Aceștia vor fi prezentați, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri și de substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activități infracționale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române.

UPDATE! Cei trei bărbați reținuți pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic și consum ilicit de droguri, au primit mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Text, video și foto: Biroul de presă al IPJ Vrancea, 19 septembrie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here