ULTIMA ORĂ! Flagrant, percheziţii și rețineri într-un dosar de trafic de droguri

0
9198

Trei bărbaţi au fost reţinuţi după ce poliţiştii de la Crimă Organizată i-au prins vânzând droguri şi au găsit apoi astfel de substante interzise în imobilele în care aceştia locuiesc.

Acţiunea de prindere în flagrant şi percheziţiile au fost efectuate ieri, iar aseară, la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea au ajuns mai multe persoane pentru a fi audiate. La finalul audierilor, pe numele a trei persoane au fost emise ordonanţe de reţinere, urmând ca astăzi să fie propuse la arestare.

Potrivit unor surse, principalul suspect din acest dosar a fost prins în flagrant de poliţişti în timp ce vindea droguri mai multor persoane. Este vorba despre etnobotanice. După prinderea în flagrant a bărbatului, politiştii de la Crimă Organizată Vrancea, sub coordonarea unui procuror DIICOT, au efectuat şi cinci percheziţii, în timpul cărora au găsit şi alte cantităţi de droguri, inclusiv cannabis. Au mai fost găsite minicântare, grindere, dar şi importante sume de bani, lei şi euro, toate fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Cercetările în acest dosar continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi consum ilicit de droguri şi de substanţe cu efect psihoactiv şi constituire a unui grup infracţional organizat.

UPDATE! Cei trei bărbați reținuți au primit mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here