Elevii vrânceni își aleg reprezentanții la nivel județean

0
211

Candidează pentru o funcție în Consiliul Elevilor!

Consiliul Județean al Elevilor Vrancea, structura reprezentativă a elevilor vrânceni, anunță începutul alegerilor pentru Consiliul Şcolar al Elevilor, respectiv Consiliul Județean al Elevilor. Consiliul Elevilor este structura care apără drepturile și interesele elevilor la nivel şcolar, județean, respectiv național, contribuind la îmbunătățirea sistemului educațional și constituind un cadru de dezvoltare pentru elevi, de valorificare a spiritului civic şi de formare a acestora ca viitori cetățeni responsabili. Prin intermediul acestei forme de organizare, elevii îşi pot alege reprezentanții în mod democratic, pot formula puncte de vedere cu privire la problemele cu care se confruntă şi pot elabora propuneri pentru creșterea calității mediului educațional.

Condițiile de participare la alegeri sunt următoarele: elevii nu se pot afla în an terminal de studiu al ciclului liceal, nu pot fi afiliați politic și nu pot prezenta situații de repetenție în anii precedenți. Candidații pentru funcțiile din Consiliul Şcolar al Elevilor depun în perioada specificată de calendarul alegerilor un dosar comisiei stabilite în unitatea de învățământ, care va conține următoarele documente: formularul de candidatură, acordul parental în cazul minorilor și o declarație conform căreia nu sunt afiliați unei entități cu caracter politic sau unui partid politic.

În cazul candidaturii pentru o funcție în Consiliul Județean al Elevilor, documentele menționate vor fi însoțite de curriculum vitae (CV), o strategie de dezvoltare şi un plan de acțiune pentru mandat. În contextul validării dosarului, urmează campania electorală, dezbateri la nivel școlar sau la nivel județean, un discurs susținut în fața Adunării generale a Consiliului Județean al Elevilor, apoi exercitarea votului secret de către elevi.

Elevul, deși beneficiar primar al sistemului, se confruntă în mod constant cu nerespectarea drepturilor sale, stipulate de legislația în vigoare, iar recent se adaugă la această situație şi un număr major de modificări în educație, care îi afectează parcursul de dezvoltare în mod negativ. În consecință, implicarea activă a actorilor principali ai educației înfluențează radical deciziile din sistem și poate conduce spre construirea unui mediu educațional eficient, centrat pe nevoile acestora.

Mai multe informații despre cum se desfășoară alegerile în Consiliul Elevilor pot fi accesate aici: https://bit.ly/2m8MwXo.

Comunicat Consiliul Județean al Elevilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here