Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Tineri din Vrancea la tabăra națională „Tradiție și noutate”, de la Mănăstirea Bârsana

În perioada 22-28 august 2019, Sectorul Cultural-educațional a organizat cea de-a patra ediție eparhială a proiectului național „Tradiție și noutate” al Patriarhiei Române: Tabăra Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei la Mănăstirea Bârsana, din județul Maramureș.

Astfel, 34 de elevi buzoieni și vrânceni, alături de 4 tineri formatori și Dna Raluca Trocaru – inspector de specialitate la Biroul Învățământ și activități cu tineretul, au desfășurat un program de educație non-formală fundamentat pe principii și tematici creștin-ortodoxe, în care jocurile de cunoaștere, vizitele culturale și ateliere de lucru s-au coroborat pentru ca participanții să se familiarizeze atât cu tradiția locului, cât și cu noutatea demersului pedagogic al Bisericii noastre, prin temele și activitățile desfășurate. Cei patru lideri de tineret au fost delegații Arhiepiscopiei noastre în taberele organizate de mitropolii anul trecut, în programul național de formare „Tradiție și noutate”, venind acum să împărtășească noile competențe dobândite colegilor invitați.

Tinerii s-au antrenat pe rând în activități comune complementare, îmbinând inițierea în managementul proiectelor și rugăciunea obștească, discursul public cu mărturisirea bucuriei de a fi ortodox, ritmurile la chitară și cântarea liturgică, vizitele culturale și pelerinajele la diferite vetre de spiritualitate din regiune: Mănăstirea Peri, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, Muzeul de icoane și carte veche „Gavril de Bârsana”, Cimitirul vesel de la Săpânța etc. Este unul dintre cele mai ample proiecte de mobilitate organizate anual de Centrul nostru eparhial, conform dispozițiilor Sfântului Sinod, ca multiplicare a programului de formare pentru tineri creștini ortodocși, inițiat de Patriarhia Română, în urmă cu trei ani.

Raluca Trocaru

Biroul Învățământ și activități cu tineretul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?