Institutul Naţional al Patrimoniului începe reabilitarea sediului Direcției de Cultură Vrancea

0
216

Institutul Naţional al Patrimoniului a început procedurile pentru reabilitarea clădirii Direcției de Cultură, monumentul istoric „Casa Dr. Saideman” din Focșani. Instituția a anunțat începerea procedurii simplificate în vederea atribuirii contractului de prestări servicii de proiectare prin care trebuie realizate studii şi investigaţii, „inclusiv expertiză tehnică, D.A.L.I., P.A.C., P.O.E., P.T.E., D.E., documentaţie privind urmărirea comportării în timp a lucrării de intervenţie şi asistenţă tehnică pentru lucrări de restaurare, consolidare şi punere în valoare a monumentului istoric”.

De menționat că Direcția pentru Cultură Vrancea a dat în judecată Ministerul Culturii pentru a-l obliga să inițieze o hotărâre de guvern referitoare la monumentul istoric „Casa dr. Saideman”. Obiectul procesului era trecerea în domeniul privat al imobilului în care funcționează Direcția de Cultură astfel încât să fie posibilă reabilitarea clădirii. „Casa dr. Saideman” are peste o sută de ani vechime, fiind construită în 1914 iar la acest moment imobilul se află într-un grad avansat de degradare. O expertiză tehnică a arătat că sediul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea, monumentul istoric „Casa dr. Saideman” este încadrată în clasa de risc seismic Rs II. Clasa de risc seismic Rs II este corespunzătoare construcțiilor la care probabilitatea de prăbușire este redusă, dar la care sunt așteptate degradări structurale majore la incidența cutremurului de proiectare. Procesul a fost inițiat după ce, în 2015 și 2016, Direcția pentru Cultură a încercat, fără succes, să atragă fonduri nerambursabile pentru consolidarea și restaurarea imobilului. În 2015 a depus proiectul de consolidare și restaurare a monumenului istoric pentru obținerea finanțării din Fondum Ambasadorial pentru Conservarea Patrimoniului al Departamentului de stat al SUA, dar în acel an nu au fost alocate fonduri pentru România. Anul următor, 2016, Direcția pentru Cultură Vrancea, în parteneriat cu Ministerul Culturii, nu a reușit accesarea unor fonduri europene prin POR Axa 5.1 din cauza faptului că instituția este serviciu public deconcentrat și nu este eligibilă în program iar Ministerul Culturii, deși este ordonator principal de credite, nu este titularul unui drept real de proprietate asupra imobilului, dreptul de administrare aflându-se în patrimoniul Direcției pentru Cultură Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here