Neînțelegerile familiale, anturajele dubioase și relațiile interzise de părinți sunt doar câteva dintre motivele pentru care un minor decide să plece de acasă. Căutarea și identificarea acestor copii ajunge cade în sarcina polițiștilor care, uneori, sunt copleșiți de numărul mare al cazurilor.
„Cei mai mulți părinți habar nu au de anturajele copiilor lor. În cazul minorilor, fetele, în proporție de aproximativ 65-75%, pleacă de acasă în contextul legăturilor de prietenie sau de concubinaj cu băieți pe care părinții nu-i acceptă. În ceea ce-i privește pe băieți, aceștia pleacă în scop de vagabondaj, cerșetorie sau furturi mărunte. Majoritatea copiilor care dispar sunt cei care stau în locuințele puse la dispoziție de DGASPC (Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului), instituție care, din motive proprii, nu este de acord cu mediatizarea cazurilor. Dacă acel copil a dispărut de mai multe ori, într-un interval scurt de timp, noi suntem obligați să-l căutăm, pentru că a 11-a oară s-ar putea să-l găsim mort pe undeva. Satisfacția profesională este mult mai mare atunci când nu doar am găsit copilul sau adultul dispărut, ci acesta este și în viață‟, a declarat comisarul-șef Daniel Popescu, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Vrancea.
Căutările la 24 de ore de la sesizarea dispariției – mit!
Potrivit acestuia, când o persoană nu este de găsit, familia trebuie să anunțe imediat dispariția. „Atunci când dispare cineva, primul lucru pe care trebuie să-l facă familia sau aparținătorul legal este fie să meargă la cel mai apropiat post de poliție să anunțe, fie să sune la numărul de urgență 112. Este un mit acela conform căruia căutările încep după 24 de ore de la dispariția persoanei! Poliția trebuie să înceapă verificările imediat sau în cel mai scurt timp, indiferent că este vorba despre un adult sau un minor. Există dispariții alarmante, în cazul cărora se intervine imediat. Dispariție alarmantă înseamnă că persoanei dispărute îi este pusă viața în pericol, zona nu îi este cunoscută, a fost luată cu forța sau este depedentă de un anumit tratament medicamentos. În acest caz, căutările încep în primele minute de la sesizare. Problema este că sunt foarte puțini polițiști și un volum mare de cazuri, ne este imposibil să le rezolvăm pe toate în același timp‟, adaugă comisarul-șef Popescu Daniel, coordonatorul Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.
„97% dintre dispariții reprezintă plecări voluntare de la domiciliu!‟
Despre cum se desfășoară căutările unor persoane dispărute, ne vorbește tot comisarul-șef Popescu Daniel, care are o experiență în domeniu de peste 12 ani: „După ce a fost anunțată dispariția minorului sau adultului, cea mai apropiată patrulă de poliție începe căutările mai întâi la locuința respectivului. Se pun întrebări de genul: «Cum a dispărut?», «Unde s-a dus?», «În ce direcție», astfel încât poliția să aibă o pistă. Există și situații în care, la căutări ia parte și un criminalist care, împreună cu echipajul de poliție trimis în teren, se deplasează la locuința persoanei dispărute sau la locul în care a fost văzută ultima oară, în scopul căutării unor informații cu ajutorul cărora să poată fi stabilit motivul; poate fi vorba de o infracțiune, un act de violență… așa că se iau amprente, se caută fire de păr, un eventual bilețel lăsat în urmă de persoana dispărută. În cazul disparițiilor voluntare, pe teren se deplasează o singură patrulă de poliție însoțită, în funcție de gravitatea cazului, și de un criminalist‟.
Când sunt aduși câinii de urmă? „Câinii de urmă sunt implicați în căutări doar atunci când persoana dispărută se află într-o locație cu vegetație, acolo unde pot rămâne urme de miros emanate de transpirația care se transformă în particule care se depun pe iarbă. Atunci când plouă, este ger, zăpadă… urmele dispar, iar câinii de urmărire nu mai pot găsi indicii. Câinelui i se dă «mirosul urmei», spre exemplu, o bluziță a copilului dispărut‟, potrivit acestuia.
Mediatizarea cazurilor
Pentru a mediatiza dispariția unui minor, este nevoie de acordul reprezentantului legal. „În cazul minorilor, este nevoie de acordul reprezentantului legal pentru mediatizare. Au fost cazuri când familia sau reprezentanții legali au refuzat mediatizarea dispariției pe motiv că se fac de rușine. În fapt, noi, cei de la poliție, facem o fișă în care trecem câteva date care să ajute la identificare și o fotografie, astfel încât, dacă cineva vede anunțul în presă, și are informații despre caz, să ne poată ajuta. Sincer, în 12 ani de când lucrez în domeniu, o singură dată m-a sunat cineva în urma unui material apărut în presă. De obicei, oamenii nu se bagă.
În cazul adulților, eu am luat decizia să public informațiile și poza persoanei dispărute. După ce este identificat, adultului i se solicită să completeze un formular obligatoriu, unde bifează la căsuța cu DA sau NU dacă este de acord să fie comunicată locația în care a fost găsit. Există cazuri în care persoana găsită nu este de acord, așa că poliția contactează familia, îi comunică faptul că persoana a fost găsită, nu a fost victima unei infracțiuni, dar nu dorește să se afle zona exactă în care se află. Uneori, familiile ne acuză de faptul că mușamalizăm, că avem ceva de ascuns, dar noi suntem obligați să respectăm decizia persoanei dispărute de a nu divulga anumite informații. Peste 70% dintre persoanele dispărute sunt găsite în primele ore sau chiar într-o zi de la dispariție. Aceste cazuri nu mai ajung la dosar.
În 2018, în județul Vrancea au fost 13 cazuri de minori dispăruți: 3 din mediul rural și 10 din mediul urban. Este vorba de 12 fete și un băiat, toți fiind identificați în viață la intervale diferite de timp: o lună, două sau trei. Din acești 13, cinci minori au fost din Municipiul Focșani, restul au fost din Mărășești, Odobești, Panciu și Garoafa. Anul trecut (2018-n.r.) au fost înregistrate aproximativ 82 de reclamații de dispariție minori (54 în mediul urban, 28 în mediul rural). În primele șase luni ale anului 2019, au fost înregistrate 42 de reclamații de dispariție minori (27 din mediul urban, 15 din mediul rural). În prezent, avem două cazuri de dispariție minori aflate în lucru, dintre care unul înregistrat recent, un băiat de 16 ani, fugit de sub supravegherea DGASPC. În total, sunt 38 de cazuri de dispariție atât minori, cât și adulți de care ne ocupăm în prezent. Dintre aceștia, 10 sunt dispăruți din străinătate, iar din 38 de cazuri, 7 sunt înregistrate în acest an‟, a precizat comisarul-șef Popescu.
Infractorii
Potrivit polițistului, unii infractori le spun direct fetelor că le duc în străinătate să se prostitueze. „Nu putem vorbi despre un profil al răpitorului. Nu cred că avem, în România, o tipologie de infractori care se gândesc dimineața pe cine mai răpesc. Infractorii se orientează către copiii care provin din familii dezorganizate, copii care sunt lăsați în grija bunicilor, pentru că părinții sunt plecați la muncă în străinătate, sau copii care provin din centrele DGASPC. Există o categorie de persoane care au un comportament deviant din punct de vedere sexual, persoane care ademenesc fetele sub diferite pretexte: le spun că le oferă un loc de muncă sau le spun direct că merg în Italia să se prostitueze, li se oferă bani, locuință…‟, precizează comisarul-șef.
Persoană căutată timp de 21 de ani
În meseria de polițist, nu știi niciodată care sunt provocările zilei. Comisarul-șef Popescu Daniel a fost de acord să ne împărtășească două dintre cazurile care l-au impresionat de-a lungul carierei: „Cazuri care m-au impresionat ar fi multe, îmi este greu să aleg. Unul ar fi cu o fată care a dispărut în anul 1989. Pe atunci avea 6 ani, iar când am găsit-o avea 27. Este cunoscut cazul, dacă dați căutare pe internet: Cristina Dudea, găsiți o mulțime de materiale de presă. În toți acești ani, fata a fost în România. A fost găsită printre copii străzii, undeva în județul Iași. A știut să spună că o cheamă Cristina, numele de familie și-l amintea vag, știa ceva de Dude. I s-a făcut buletin cu numele Cristina Dude. Mi-am dat seama de ceva, coincidența era mult prea mare. În mod normal, un caz de căutare a unei persoane se încheie după 20 de ani, nu am vrust să închid cazul Cristinei pentru că mă intriga asemănarea. În această situație, am solicitat o expertiză genetică în care să se compare profilul genetic al tinerei din Iași cu cel al mame fetei de etnie romă din Adjud. Expertiza a fost solicitată și finalizată în anul 2010, și s-a stabilit că tânăra găsită în Iași este chiar minora dispărută în urmă cu 21 de ani din Adjud, era Cristina Dude.
Un alt caz a fost cu un băiat de 5 ani dispărut cu mama lui. Ambii au venit însoțiți de bunica maternă din Râmnicul Sărat să se cazeze la Mănăstirea «Dălhăuți». Au cerut cazare în prima zi, au cerut și în a doua zi, după care măicuțele de acolo le-au spus că nu le mai pot caza pentru că mănăstirea nu este hotel. Au plecat toți trei prin pădure. Era primăvară, în apropiere de Paști, deci era frig afară. La un moment dat, mama s-a dezbăcat de palton, a luat copilul în brațe și a fugit de lângă bunică. Aceasta din urmă s-a întors la mănăstire, după care a sesizat dispariția celor doi la sediul de poliție din Râmnicu Sărat. S-au pierdut ore bune de la 12:00 până la 17:00 când s-a întors bunica să anunțe dispariția în Vrancea. Am început căutările în pădurea din apropierea Mănăstirii, pe la 14:00. Când ne pregăteam să plecăm, cineva care culegea urzici a auzit niște gemete, a anunțat echipajul care se afla cel mai aproape de zona respectivă și împreună au identificat-o pe mamă. Aceasta era în pijamale, cu picioarele goale și în agonie. I s-a dat apă, mâncare… mânca în disperare. Menționez că mama băiatului era cunoscută cu probleme psihice. Când a fost întrebată de copil, ea a răspuns că «L-a luat diavolul!». Am intrat în jocul ei, am întrebat-o cum era îmbrăcat diavolul, unde s-a dus… Din descrieri, a reieșit figura tatălui minorului cu care ea nu mai avea legătură, doar delira. Am reluat căutările, și am găsit băiatul mort într-o râpă. Era pieptănat și avea o cruciuliță atârnată. Reluând firul, ne-am dat seama că mama și băiețelul au mers pe jos, cu picoarele goale, cam 16 km prin pădure, epuizați, se presupune că ar fi alunecat într-o râpă cu apă. În urma autopsiei, a rezultat faptul că minorul a murit prin sufocare – a căzut cu fața în apă; deși nu era adâncă, vorbim de aproximativ 20 de cm. În urma impactului, copilul s-a înecat. Mama a fost conștientă că băiatul a murit, l-a ridicat, l-a pieptănat și i-a pus și o cruce. Când am ajuns la fața locului, am coborât în râpă, am luat copilul pe umăr, l-am învelit cu o pătură și alți doi colegi m-au ajutat să-l ridicăm‟, rememorează acele momente comisarul-șef Popescu.
Comunicarea-i baza!
Pentru a prevenii dispariția unui minor, părinții trebuie să stabilească diverse modalități de contact, astfel încât copilul să spună unde se duce, cât stă. De asemenea, familia sau reprezentantul legal trebuie să ia în calcul faptul că minorul poate să devină victimă dacă intră într-un anturaj dubios, de aceea trebuie anunțată imediat poliția în cazul unei dispariții inexplicabile. „Imaginile acelea cu polițistul care arată oamenilor de pe stradă o fotografie cu persoana dispărută sunt un trucaj, cerut chiar de unii jurnaliști. Nu așa se procedează de fapt! Nu suntem în filme! În cazul unei dispariții, fie că vorbim despre un adult, fie că vorbim despre un minor, trebuie anunțată poliția și, mai apoi, familia trebuie să coopereze permanent cu poliția‟, atrage atenția comisarul-șef Popescu.
