Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

Secția de Psihiatrie Focșani nu mai face față afluxului de pacienți, de la consumatori de alcool și droguri la cei cu ordin de restricție

– Doi asistenți au fost răniți în noaptea de marți spre miercuri, de un focșănean consumatori de droguri

Un bărbat de 30 din Focșani, care a ajuns în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 24.00, la secția de Psihiatrie, alături de membri ai familiei, a agresat doi asistenți. Inițial, bărbatul a fost trimis de la Psihiatrie la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Focșani pentru investigații. Aici s-a aflat că el consumase marijuana și cannabis. S-a întors la Psihiatrie, unde a rănit doi asistenți, ambii având traumatism cranio cerebral, iar unul și mandibula ruptă, după ce a căzut inconștient. În urma investigațiilor medicale, unul dintre asistenți a rămas internat în secția Chirurgie. Bărbatul aflat sub influența substanțelor halucinogene a încercat să fugă, fiind prins de ceilalți angajați ai secției. Miercuri noapte, la Psihiatrie erau de gardă medicul Gabriela Florea, cei doi asistenți care au fost agresați, un supraveghetor și un infirmier.

Suntem peste capacitate! Am avut și luni în care am avut grad de ocupare 120% – 130%‟

„Organizatoric, suntem singura secție de Psihiatrie-acuți din acest județ, însemnând 40 de paturi de acuți deservind o populație de 300.000 de locuitori ai întregului județ. Patologia care predomină este legată de consumul de alcool, cu toate complicațiile lui: cu tulburările de comportament, cu sindroamele lui, cu sindroamele de sevraj complicate uneori cu delirium tremens, cu tulburările psihice… Mai nou, în ultimele luni sau chiar un an de zile, s-a adăugat într-adevăr și consumul de droguri care a devenit frecvent, și el cu complicațiile lui. Începând cu anul 2019, a crescut foarte mult adresabilitatea la nivelul secției de Psihiatrie-acuți.

S-a înregistrat un aflux mare al pacienților cu antecedente penale, uneori recent externați din penitenciare. Ni s-a întâmplat să fie eliberat din penitenciar în urmă cu trei zile, să mai comită ceva și să fie adus în secția de Psihiatrie. Sunt aduși și suspecți în anumite cazuri de infracțiuni cu amenințări multiple la adresa integrității personalului medico-sanitar și, implicit, a familiilor acestora. Sunt aduse și persoanele cu tulburări de comportament în cadrul familiei – primesc ordin de restricție în ziua respectivă și sunt trimiși în secția de Psihiatrie pe motiv că primăriile nu pot sau nu au o locație în care să fie aduși. Dincolo de internare, nu suntem sprijiniți de nimeni în vederea externării. Pacientul, practic, nu are unde să se ducă, are un ordin de restricție, nu se poate întoarce acasă și nu ne sprijină nimeni în vederea extenării‟, spune dr. Gabriela Florea (FOTO), medicul care a fost de gardă.

Reprezentanții Spitalului Județean spun că a fost solicitată deblocarea unor posturi, concursul urmând să aibă loc pe 5 septembrie.

Ce s-a întâmplat?

„Pacientul a fost adus inițial în secția noastră, timp în care i se făcuseră deja două consultații: una o făceam în momentul în care a venit, iar în cazul celeilalte, echipajul de la ambulanță aștepta pe hol să-l preia. Dumnealui a fost adus de familie, ei au așteptat afară, în timpul acesta, pacientul a prezentat o stare lipotimică, i s-a făcut rău. A fost adus în camera de consultații, după care a fost solicitată ambulanța pentru a-l trimite la serviciul UPU pentru investigații suplimentare cu suspiciune de intoxicație cu substanțe psihoactive, ceea ce s-a și confirmat. A venit cu testul toxicologic pozitiv, după ce a fost tratat în serviciul UPU. A fost adus de familie cu mașina, nu a manifestat niciun fel de tulburări, pe toată perioada cât a stat la UPU nu a prezentat tulburări, nu a fost nevoie de intervenția organelor de poliție. Consultația a durat peste trei sferturi de oră. În urma consultației, am decis împreună cu dumnealui și cu familia să rămână câteva ore sub supraveghere, recunoscând că a consumat (droguri – n.r.) în cursul zilei de luni după-amiază. A fost de acord cu internarea, a fost condus la salon și acolo a manifestat un astfel de comportament absolut imprevizibil față de personalul medical‟, a mai declarat dr. Gabriela Florea.

„În urma acestui eveniment, pe lângă zgârieturi, halate rupte și alte pagube materiale, a rezultat și rănirea gravă a celor doi asistenți medicali. Ambii prezintă traumatisme craniene, iar unul dintre ei prezintă și traumatism de mandibulă. Acesta din urmă a fost lovit atât de tare, încât a rămas inconștient pentru câteva momente. În momentul de față, amândoi sunt la examen de computer tomograf pentru a vedea cât de grave sunt leziunile. Spitalul va depune plângere împotriva agresorului. Vom desfășura și o anchetă internă pentru a vedea exact cum s-au desfășurat evenimentele‟, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Focșani, Alina Cosma.

Reprezentații Biroului de presă al IPJ Vrancea au precizat că a fost solicitată intervenția polițiștilor, care au beneficiat și de sprijinul jandarmilor astfel încât să poată fi încătușat individul: „Azi-noapte (marți spre miercuri – n.r.), în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul Secției de Psihiatrie a Spitalului de urgență «Sfântul Pantelimon» Focșani cu privire la faptul că un pacient se manifestă violent și a lovit două persoane. Polițiștii au intervenit imediat la fața locului și au identificat persoana în cauză, care a manifestat un comportament agresiv. A fost astfel necesară imobilizarea și încătușarea bărbatului, beneficiind și de sprijinul de specialitate al unui echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea. În prezent, se efectueză cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani‟. Bărbatul a rămas internat în secția de Psihiatrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?