O candidată eliminată și o notă de 10 la concursul de suplinire

0
759

La proba scrisă din cadrul concursului județean de ocupare a posturilor didactice/ catedrelor vacante/ rezervate, ce s-a desfășurat ieri la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță“ din Focșani, din 150 de candidați înscriși, 15 au absentat. O candidată a fost eliminată deoarece a fost prinsă încercând să copieze după telefonul mobil. Dintre candidații calificați înscriși la examen, 13 au lipsit, iar dintre necalificați unul a absentat de la ambele probe. O altă persoană, care a luat puțin peste 1 la scris, nu s-a mai prezentat și la interviu.

Cea mai mare notă obținută de un candidat calificat a fost 9,4, ce vizează un post de profesor de educație fizică și sport. 92 de candidați calificați au obținut note peste 5, în vreme ce 9 candidați au obținut note sub 5. O educatoare înscrisă pe post de necalificat a obținut nota 10, 29 de candidați note peste 5, iar 4 candidați note sub 5.

Cei nemulțumiți de notele obținute pot depune contestații astăzi, la sediul ISJ Vrancea, între orele 09:00 – 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate în după-amiază acestei zile. Ședința publică de repartizare pe posturi va avea loc pe 6 septembrie, începând cu ora 09:00, în sala de ședințe a ISJ Vrancea.

Rezultatele inainte de contestații pe https://bit.ly/2krAmbL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here