Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

O lampă stricată a dus la înregistrarea unor valori alarmante de poluare cu praf în Focșani

Pe site-ul calitateaer.ro au apărut astăzi, până în ora prânzului, valori alarmante cu privire la cantitatea maximă de praf în aer. Conform sursei citate, valorile normale au fost depășite de peste 60 de ori în Focșani. După ora 12.00, odată cu actualizarea datelor pe site, valorile au revenit la normal. Reprezentanții Agenției pentru Protecția Mediului Focșani spun însă că este vorba despre o defecțiune tehnică.  ,,Este vorba despre o defecțiune la nivelul analizorului de pulberi PM10. S-a făcut solicitare de intervenție tehnică la firma care se ocupă cu service-ul, firma ORION EUROPE SRL, pentru a remedia problema. Este vorba despre lampa de măsurare care se preconizează a fi arsă, sau să aibă o defecțiune. Problema a apărut de duminică, atunci când indicele PM10 era fluctuat, și a mai fost o maximă ieri, când la fel, a avut o valoare foarte mare în jurul orei 12:00, când lampa s-a și ars. Dovada a fost că problema era la aparat, la acel analizor. Dacă era o problemă de poluare, apăreau depășiri și la ceilalți indicatori, dar toți ceilalți indicatori sunt în parametrii normali. Deci problema este pur și simplu de ordin tehnic. Anul acesta nu au mai fost asemenea situații. Atunci când apar modificări numai la un singur indice, se pune în discuție o problemă tehnică. Dacă ar apărea modificări la mai mulți indicatori, atunci putem spune că este vorba de o oarecare poluare să spunem. Dar nu a fost sub nicio formă cazul nici poluare din cauza traficului, nici poluare industrială, doar o problemă la analizorul de pulberi PM10″, ne-a transmis purtătoarea de cuvânt a Agenției pentru Protecția Mediului Focșani, Mădălina Potlog.
Problema urmează să fie remediată imediat ce firma ORION EUROPE va răspunde solicitărilor, au mai subliniat reprezentanții APM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?