Senatorul PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, la o nouă ediție a Universității Europene de Vară

0
133

Senatorul PSD de Vrancea Cristian Dumitrescu, președintele Comisiei de politică externă din Senatul României, a participat, în perioada 30 august – 1 septembrie, la o nouă ediție a Universității Europene de Vară, organizată la Neptun. Tematica din acest an a fost „Viitorul social-democrației la nivel european“ și a presupus o dezbatere interactivă între invitați și cei aproximativ 200 de participanți despre evoluțiile politice la nivel național și european. „Universitatea Europeană PES Activists România reprezintă un reper important al gândirii social-democrate, ca mod de dezbatere și ca temă pusă în discuție. Am fost plăcut surprins să constat că sunt preocupați atât de identitatea de stânga, social-democrată, dar și de noile metode de implementare a actului de guvernare. Și au mers pe modele concrete, referindu-se la documente PES Activists, la modele pe care, prin dezbatere, social-democrația europeană, activiștii Partidului Socialist European încearcă să le implementeze în ideea de a schimba modul de a face politică în spectrul de stânga“, a declarat senatorul vrâncean.

Cristian Dumitrescu a precizat că a constatat că există un interes mare pentru valorile tradiționale ale social-democrației, dar și o preocupare pentru a găsi alte valențe ale acestor valori, de exemplu solidaritatea. „Solidaritatea nu înseamnă numai actul educațional, nu înseamnă numai sănătate, nu înseamnă numai un sprijin pentru categoriile mai puțin favorizate, însemnă în primul rând un sprijin pentru modernizarea gândirii sociale și mai ales pentru modernizarea ideologiei de stânga. Să dăm răspunsuri care să fie pe măsură să aducă un plus de competitivitate ideologiei noastre în competiția pe care o are dintotdeauna cu dreapta, dar mai ales cu noile tendințe europene care sunt naționaliste, populiste, lipsite de ideologie, pe baze emoționale și pe baze de populism deșănțat, care au, din păcate, succes, după cum se vede și din structura actuală a Parlamentului European“, a mai spus senatorul Cristian Dumitrescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here