Angajatorii vrânceni au declarat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea, ca fiind vacante, 246locuri de muncă. De asemenea, în Comunitatea Economică Europeană (CEE) sunt disponibile 440 oferte.
Astfel, în județul Vrancea se pot angaja câte 35 muncitori necalificați în industria confecțiilor și operatori confecționei industriali, dar și 14 de ambalatori manual. Mai sunt oferte pentru câte 10 locuri de muncă pentru inspector de specialitate, infirmier și agent securitate. Câte 9 locuri de muncă vacante sunt pentru patiseri și lucrători comerciali, iar 7 pentru mecanic utilaj.
Câte șase locuri de muncă sunt disponibile pentru brutari și asistenți soiali, iar câte 5 pentru zugravi, vânzători, tranșatori carne, psihologi, operatori mașini unelte comandă numerică, operatori la fabricarea mezelurilor, muncitori necalificați, dulgheri și măcelari, iar pentru asistenți medicali generaliști sunt 4 oferte. Câte 3 locuri de muncă vacante sunt pentru strungari, manipulanți mărfuri, frezori, fierar betonist și educatori.
Câte 2 oferte sunt pentru cei de meserie: tâmplari, rectificator, lucrător bucătărie, îngrijitori copii, instructor educator, instalator, inginer construcții civile și industriale, agent reclama publicitară. Pentru tehnician proiectant, spălător vehicule, operator validare introducere prelucrare date, operator calculator electronic și rețele, mecanic auto, maseur, kinetoterapeut, izolator termic, inginer industria alimentară, electromecanic, electrician auto, consilier juridic, arhitesc și administrator este câte o singură ofertă.
Oferta de locuri de muncă în CEE
În CEE sunt disponibile 440 oferte de locuri de muncă. Astfel, în Austria se pot angaja 30 de montatori mobilă, 2 ReactJS Fronted Developer, 3 tâmplari de ferestre (femei și bărbați), 4 tâmplari producție de mobilier (femei și bărbați). Câte 8 oferte sunt pentru electricieni, stivuitoriști, lăcătuși mecanici în construcții și instalatori sanitari și de încălzire, în toate cazurile putându-se angaja atât bărbați cât și femei. De asemenea, mai sunt 7 posturi pentru operatori CNC și 6 oferte pentru faianțari, ofertele fiind atât pentru bărbați cât și femei.
În Germania se pot angaja 6 electricieni și 5 preparatori de înghețată, dar și câte 3 mecanici mașini de prelucrare a plasticului și conductori tren marfar (pentru distanțe lungi). De asemenea, se mai pot angaja câte 2 mecanici de proces – mașini produscție muluri, ospătari, junior chef/ sous chef, zidari, parchetari, lăcătuși, ingrijitori persoane vârstnice în azil, tâmplari și instalatori instalații sanitare, de încălzire și gaz. Câte un post este disponibil pentru: specialist IT, consultant IT, dezvoltator software, menajeră, commis de rang mic dejun, recepționer, ajutor la curățenie, manager de recepție, bucătar, cameristă, demichef de rang, commis de rang, operator excavator, recepționer SPA, chef de pârtie, chef de rang, ajutor electrician, fierar – betonist, bufetier și sudor MAG. De asemenea, se mai pot angaja 20 de specialiști în confecționare mobilă (program de ucenicie), dar și câte 30 manipulanți mărfuri și operatori stivuitori.
În Norvegia sunt locuri de muncă disponibile pentru câte 4 mecanici auto, vopsitori auto și tinichigii auto și 5 posturi pentru ospătari. De asemenea, se mai pot angaja câte 10 instalator, tâmplari/ dulgheri și electricieni, dar și 2 montatori folii ferestre/ parbrize mașini. În Olanda sunt vacante câte 20 de posturi procesor bulbi de flori și muncitori în sera de flori. Se mai pot angaja 30 de muncitori necalificați în grădinărit, câte 10 muncitori în producția de roșii și instanlatori sanitari, de încălzire și aparate de aer condiționat, 5 culegători fructe și 40 culegători de căpșuni în sere.
În Slovacia se pot angaja 12 sticlari, în Slovenia doi programatori, iar în Spania 15 tehnicieni mecanici și electrici la întreținere echipamente.
Pentru mai multe informații privind locurile de muncă vacante, pot fi accesate adresele web: www.eures.anofm.ro, www.eures.europa.eu, www.muncainue.ro, www.anofm.ro și FACEBOOK AJOFM VRANCEA.
Listele complete cu locurile de muncă vacante în Vrancea și CEE.