Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787
Ediția: Luni 30 Decembrie 2024. Nr 6787

Bacalaureat, proba orală la limba română: Candidații au discutat despre amintiri sau exprimarea sentimentelor

Ieri a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română a candidaților înscriși la examenul de Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Candidații au precizat că subiectele au putut fi rezolvate într-un timp scurt, dat fiind că gradul de complexitate a fost redus, iar subiectele extrase de ei au fost ușoare.

„Proba pe care am susținut-o astăzi a decurs foarte repede. Am extras un bilet, în care am avut două exerciții. La primul am avut 3 puncte, iar la al doilea am avut o argumentare. Personal, am avut un text epistolar – scrisoarea Veronicăi Micle către Mihai Eminescu – și am vorbit despre sentimentele ei către poet. Apoi, am vorbit și despre faptul dacă e bine să ne exprimăm sentimentele în societate. Totul s-a terminat cu bine și mi s-a spus că am luat „avansat”. Dar am avut emoții de îmi tremurau mâinile!”, a spus un candidat de la Colegiul Economic Mihail Kogălniceanu, profil turism.

De aceeași părere au fost și alți absolvenți. „Emoții nu am avut, a fost super. Am intrat în sală, am scris 2-3 întrebări și cam asta a fost. În 20 de minute am încheiat. Eu am avut un text despre un roman narativ, dar nu a fost greu”, a precizat un candidat de la Colegiul Tehnic „Edmund Nicolau”, profil tehnic. „Eu am avut un bilet foarte ușor, dar timpul de așteptare până m-a strigat a fost crâncen, cu emoții. Nu știu cum a fost în vară, dar acum a fost simplu”, a fost impresia unei absolvente de la Colegiul „Gheorghe Balș” din Adjud, profil protecția mediului.

Un alt candidat, de la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu”, profil turism, a fost de părere că subiectele au fost ușoare, dar emoțiile au fost copleșitoare. „Am avut un bilet cu un text descriptiv, dar și despre rolul copilăriei – dacă este important să ținem minte unele amintiri din copilărie. A fost ușor, dar despre emoții ce să spun, mai am un pic și leșin”, a afirmat acesta. Despre experiența examenului ne-a vorbit și o candidată de la Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” profil muzică. „Astăzi (ieri-n.r.) a fost bine, dar se putea și mai bine. Emoțiile au fost foarte mari, mi s-a părut că am avut cel mai mare text. Mi-a picat despre rolul curiozității în dezvoltarea personalității tinerilor, ceea ce mi s-a părut mai complicat. Dar mi-au comunicat calificativul de „avansat”, ceea ce mă bucură”, a afirmat tânăra.

Potrivit calendarului de desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat în anul şcolar 2018 – 2019, sesiunea de toamnă, aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale, pe 29 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, în perioada 30 august – 2 septembrie – evaluarea competenţelor digitale – proba D, iar pe 2 și 3 septembrie – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională – proba C.

Afişarea rezultatelor la probele scrise se va face pe 3 septembrie (până la ora 12.00), iar depunerea contestaţiilor se poate face în aceeaşi zi, între orele 12.00 – 16.00. În perioada 3 – 6 septembrie este programată rezolvarea contestaţiilor, iar afişarea rezultatelor finale se va face pe 7 septembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?