Aproape toți credincioșii care merg în pelerinaje sau trec pragul unei biserici își cumpără sticluțe mici, numite pe nedrept „MIR“, când în ele de fapt este ulei sfințit. Pentru a înțelege diferența dintre uleiul sfințit și Sfântul și Marele Mir, am făcut rost de revista „Vestitorul Ortodoxiei“ din 2010, împrumutată de la preotul paroh Cristinel Muscalu din Bordeștii de Jos, din care o să aflăm împreună lucruri interesante și de mulți neștiute.
Prepararea Marelui Mir
„Prepararea Marelui Mir se desfășoară pe parcursul primelor trei zile ale Săptămânii Sfintelor Patimi. Luni dimineață, potrivit rânduielii, prepararea Marelui Mir presupune aprinderea focului printr-o ceremonie aparte aflată în legătură cu vechile practici, când focul se făcea cu lemne și se foloseau la aprinderea lui, în chip simbolic și bucățele de icoane vechi. După aceea, se săvârșește o rânduială specială în care preoții citesc continuu, fie din Psaltire, fie din rânduiala preparării și, concomitent, alți slujitori se îngrijesc de procesul de fierbere care durează până miercuri pe la prânz. Atunci se oprește focul și se lasă conținutul la decantare și răcire. Se pune mai întâi la fiert o cantitate mare de vin alb sau roze, de preferat cu o vechime de cel puțin 3 ani. Această cantitate de vin se pune mai întâi în trei cazane mai mici unde se adaugă și plantele aromate autohtone.
În funcție de cantitatea de mir pe care dorim să o obținem, folosim cantitatea corespunzătoare de plante. Se folosesc câteva kilograme din fiecare plantă, de aceea se întrebuințează 3 cazane destul de mărișoare, plantele se fierb în vin la foc mic, astfel încât să-și lase aroma. După fierbere, decoctul se toarnă în cazanul mare, unde se adaugă iar vin, dar și o cantitate de ulei de măsline de cea mai bună calitate. Se fierbe în continuare tot la foc mic și se adaugă substanțe rășinoase sub formă de pulbere, precum tămâie, smirnă, amber, uleiul de chimen dulce, uleiul de dafin, laudanum și altele. Se fierbe încet, se mai oprește focul, se aprinde iarăși și tot așa până miercuri, când se oprește de tot. Se adaugă la cald anumite uleiuri esențiale care au nevoie de căldură pentru a-și lăsa aromă, ultimele uleiuri esențiale de plante aromatice tropicale se adaugă atunci când conținutul este aproape rece, deoarece ele sunt volatile. Ultimul ingredient care se adaugă de Părintele Patriarh în timpul sfințirii Marelui Mir din Joia Mare este mirul de nard care se adaugă la un moment dat, pe măsură ce se desfășoară slujba, în chip simbolic, amintindu-ne de femeia păcătoasă care a turnat mir de mare preț pe picioarele Mântuitorului Iisus Hristos“, a declarat Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, pentru revista „Vestitorul Ortodoxiei“.
Lista ingredientelor în ceea ce privește procurarea plantelor este complicată, iar originea îndepărtată. Plantele sunt primite sau aduse din Franța, Spania, Iordania, Siria, Ierusalim, sub formă de frunze.
Când se folosește Sfântul și Marele Mir?
Sfântul și Marele Mir este întrebuințat la săvârșirea tainei Mirungerii, când imediat după botez, pruncul este pecetluit pe părțile importante ale corpului, fiind astfel însemnat cu numele de creștin. Mai este folosit la sfințirea Antimiselor (obiect liturgic al ritului bizantin aflat pe masa euharistică, împăturit în fața chivotului, iar pe el se află evangheliarul) de către fiecare episcop eparhiot și de asemenea la târnosirea bisericilor nou construite precum și la sfințirea celor renovate.
Decoctul de la Marele Mir, vindecător
Am aflat din revista „Vestitorul Ortodoxiei“ că decoctul rămas din extragerea Mirului din anul 2002 și 2007 a fost dus la câteva spitale din București pentru a fi folosit pe bolnavi, acesta având proprietăți vindecătoare. Datorită colonelului în rezervă Dumitru Răducanu, care era și farmacist primar, s-a dovedit că acel decoct vindecă bolnavii cu arsuri.
300 litri de mir, transportat de 24 ierarhi
Joi dimineață, în ultima zi de preparare a Sfântului Mir, se trage mirul obținut din vasul mare și se pune în 12 vase de inox a câte 25 de litri fiecare, după care se transportă la Reședința Patriarhală și când ierarhii ies în procesiune pentru a intra la Sfânta Liturghie, cele 12 vase sunt purtate de câte doi ierarhi. Cei 24 de ierarhi ce poartă vasele cu Marele Mir, îl vor duce fie în Sfântul Altar în jurul Mesei, fie între iconostase, în față, într-un loc special amenajat. Slujba de sfințire se întrepătrunde, se țese cu Sfânta Liturghie, se rostesc rugăciunile corespunzătoare, după ce se toarnă mirul de nard, iar la sfârșitul Liturghiei este gata Sfântul și Marele Mir.
Cum ajunge Sfântul și Marele Mir în biserici?
Fiecare ierarh eparhiot va primi câte o amforă din inox de 5 litri, ce se va păstra în Sfântul Altar al Catedralei episcopale. Episcopul fiecărei eparhii va împărți o parte preoților pentru a săvârși mirungerea, iar cealaltă parte o va păstra pentru târnosiri de biserici și sfințiri de Antimise.
Când a avut loc prima sfințire a Marelui Mir la noi în țară
Diaconul Alexandru Briciu a relatat în revista „Vestitorul Ortodoxiei“ că la noi în țară, prima sfințire a Marelui Mir a avut loc pe 25 martie 1882, detaliind că „Decretul Organic din 1864, primul document oficial ce prevedea independenţa Bisericii Ortodoxe Române, a fost urmat de o serie de legi ce reconfirmau acest statut al organizării bisericeşti din ţara noastră. Dintre acestea, cele mai importante sunt prima Constituţie a României, din 1866, şi Legea Organică promulgată de Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Române din 1872. Cu aceste temeiuri legale, Sfântul Sinod a săvârşit actul specific unei Biserici Autocefale, în Joia Mare a anului 1882, la 25 martie: Sfinţirea Marelui Mir. În tot acest timp a avut loc un schimb diplomatic de scrisori între cancelariile bisericeşti de la Bucureşti şi Constantinopol“.
Episcopul Melchisedec Ştefănescu al Romanului, într-o scrisoare din 9 ianuarie 1882, arăta Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice că „la facerea Sfântului Mir trebuie luate măsuri foarte serioase şi trebuie oameni foarte competenţi şi experimentaţi, ca să nu se compromită acest act prin neştiinţă şi să devenim ridicoli“. Şi continua, cu o recomandare legată de perioada când ar trebui sfințit Marele Mir: „despre Sfântul Mir nu trebuie a se face nici un zvon public, nici chiar în Sinod a se trata, ci trebuie procedat imediat la faptă, ca la un drept incontestabil al Bisericii noastre. El trebuie a se efectua în săptămâna patimilor din anul acesta căci, după uzul Bisericii, numai atunci se săvârşeşte“.
Pe 25 aprilie 2019 a fost sfinţit cel mai recent Marele Mir, pentru a 22-a oară în cei 134 ani de autocefalie ai Bisericii Ortodoxe Române, după 9 ani de la penultima sfințire. Alături de Patriarhul Daniel au fost prezenţi următorii ierarhi: Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul şi Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor Timotei Prahoveanul, prilej în care Preafericirea Sa a evidenţiat persoanele care au contribuit la amenajarea spaţiului, felicitându-l în mod special pe arhimandritul Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal.
Uleiul sfințit, tămăduitorul oamenilor
Uleiul pe care îl putem achiziționa de la orice biserică sau mănăstire, este făcut fie din ulei de măsline, fie de floarea-soarelui și se sfinţeşte la Taina Sfântului Maslu, având ca scop transmiterea lucrării tămăduitoare a Duhului lui Dumnezeu şi se găsește la candela sfinţilor sau la icoanele făcătoare de minuni.
Maslul este „una dintre cele şapte Taine ale Bisericii”, o slujbă în care preoţii spun rugăciuni speciale, iar cei bolnavi se vindecă prin ungere. Chiar dacă sunt credincioşi care aduc la Taina Sfântului Maslu făină, pâine sau alte alimente, singura materie peste care se coboară harul Sfântului Duh este uleiul, ce are o mare putere sfinţitoare şi tămăduitoare asupra omului care-l ia cu credinţă. Acesta nu se resfinţeşte, ci se pune într-o sticlă cu uleiuri de la cât mai multe slujbe de Sfântul Maslu (7, 9, 12 sau chiar 40). Rugăciunile credincioşilor şi prezenţa sfinţilor în icoane şi moaşte duc la încărcarea acelui ulei cu binecuvântarea lui Dumnezeu.
Uleiul de la Sfântul Maslu se poate administra, mai ales pentru cei bolnavi sau muribunzi, prin ungere pe frunte, făcându-se semnul Crucii, sau chiar pe rana celui bolnav, se mai poate lua dimineaţa pe nemâncate câteva picături sau se pot pune pe o bucăţică de anafură. De reţinut este faptul că la candelă nu este nevoie de ulei sfinţit, pentru că el se sfinţeşte arzând ca jertfă pentru Dumnezeu sau unul din sfinții bineplăcuți Lui.
