”Trenul Iubirii”, un marş organizat în numele toleranţei, va traversa oraşul Berlin în acest weekend

0
35

Mii de persoane sunt aşteptate să participe la un marş pentru toleranţă şi includere socială, care va fi organizat în capitala Germaniei, sâmbătă, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, informează DPA. Organizatorii se aşteaptă la aproximativ 50.000 de participanţi şi observatori la acest eveniment, supranumit „Trenul Iubirii”, ce va fi însoţit de muzică tehno, pe acordurile căreia manifestanţii vor defila în Berlinul de est, în cartierele Treptow, Kreuzberg şi Friedrichshain.

Poliţia berlineză se aşteaptă la o prezenţă mai scăzută – aproximativ 9.500 de persoane. „Mulţi oameni, în special tinerii, cel mai probabil nu ştiu nimic despre ceea ce s-a întâmplat atunci şi nu ştiu cât de important a fost anul 1989 pentru întreaga ţară”, au afirmat organizatorii marşului într-un text publicat pe site-ul evenimentului. În august 1961, guvernul comunist al Germaniei de Est a demarat lucrările pentru a construi Zidul Berlinului. Acea structură a divizat oraşul şi locuitorii săi timp de peste 28 de ani. Existenţa celor două state germane s-a încheiat după ce o serie de proteste paşnice organizate în Germania de Est au condus la căderea Zidului Berlinului pe 9 noiembrie 1989. „Vrem să transmitem tinerilor un mesaj de toleranţă şi umanitate, ca valori importante ale unei societăţi liberale”, a declarat un purtător de cuvânt al evenimentului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here