GALERIE FOTO: Cum a izbutit o vrânceancă să-i atragă atenția lui Jules Verne!

0
999

Această poveste a fost descoperită la 101 ani de la moartea nemuritorului Jules Verne și a fost prezentată sub titlu: „Jules Verne, adulat de o româncă” în GAZETA de SUD – gds.ro.

Rândurile scrise de Jules Verne pe o carte de vizită, păstrată în arhiva Academiei Române și expediată din Amiens, după cum arată ștampilele poștei, la 2 mai 1894, sunt destinate Elenei Cristodorescu, o tânară din Focșani, mare admiratoare a romancierului. Încă nu se știe dacă între cei doi a existat vreo idilă. ,,Domnișoară, regret profund că nu vă pot răspunde în limba română, dumneavoastră, care ați avut amabilitatea să-mi scrieți în franțuzește. Dar, în fine, în franceză sau în română, mă declar și vă rog să mă considerați al dumneavoastră prea plecat servitor. Jules Verne“.

Pe lângă farmecul subiectului, articolul din Gazeta de Sud pomenește despre o presupusă poveste de dragoste dintre cel mai îndrăgit scriitor din toate timpurile și de toate categoriile de vârstă, și această focșăneancă, pasionată maxim de Călătoriile Extraordinare pe care le-a așternut pe hârtie vizionarul romancier, dar pe care nici literatura universală și nici măcar cea franceză nu l-au considerat decât un autor de povești pentru copii. Poate că așa o fi sau dimpotrivă, chiar și la noi în țară, renumiții Ion Hobana și Lucian Boian i-au dedicat lui Jules Verne două tratate din care rezultă, printre altele, că mesajul aventurilor sale este altul decât cel care apare la prima vedere. Multe dintre personajele negative din romanele sale sunt de fapt adevărații eroi, iar ceilalți despre care înclinăm să credem că sunt de partea binelui, de fapt, nu sunt deloc așa. A se reciti Castelul din Carpați, Insula Misterioasă, 20000 de leghe sub mări, Casa cu aburi etc.

Revenind la focșăneanca ce a izbutit nu doar să-i scrie lui Jules Verne, în frumoasa limba natală a acestuia, ci a și primit un răspuns dintre cele mai delicate, verificând printre dosarele vechi păstrate în depozitele Arhivelor Naționale, au rezultat următoarele informații documentare: La anul 1876, în comuna Suraia, satul Dumbrăvița, în casa arendașului moșiilor din zonă, Alecu (Alexandru) Christodorescu, s-a născut o fetiță care a primit la botez numele Elena. Cinci ani mai târziu a apărut și un frate, Constantin Cristodorescu, devenit mare judecător la Focșani, iar în 1883 George Cristodorescu și acesta ajuns un iscusit economist. Toți au venit pe lume în cătunul Dumbrăvița care depindea de comuna Suraia și unde tatăl obținea foloase bune ca administrator al moșiei boierului din localitate.

Din ce a agonisit tatăl, s-a reușit cumpărarea unei case la Focșani pe strada, actuală Miorița, lângă Cantina socială de azi a orașului și acolo s-a mutat întreaga familie. Părintele a rămas în continuare alături de boier, care se plimba mai mult pe la Paris și lăsa toate treburile în sarcina lui Alecu Cristodorescu. Ce le aducea boierul ca daruri din lumea civilizată celor din familia Cristodorescu, pentru că de buna îngrijire a averii sale depindea confortul său, inclusiv acela de a se plimba nestingherit prin lume, nu este greu de bănuit, cel puțin în cazul micuței Elena, adică exemplare în limba franceză, probabil cu autograf, ale Poveștilor Extraordinare pe care încă puțin cunoscutul Jules Verne le așternuse pe hârtie, mai ales după anul 1863, când a cucerit publicul, iar fetița noastră a trebuit să citească direct în franceză pentru că încă nu se obosise nimeni să traducă vreo lucrare al lui Verne în română.

Deci pe la vreo patru-cinci ani, Elena a început să devoreze minunatele cărți, iar de corespondat intens cu autorul lor pe la vreo 12-14 ani, izbutind ca la 18 ani (în 1894) să obțină un răspuns puțin spus fin, pentru un copil care de vreo 14 ani se trezea și adormea cu Călătoriile Extraordinare în gând. Dat fiind diferență de vârstă dintre cei doi, să răspundem și publicației care ne-a încântat cu această carte poștală, că nici nu putea fi vorba despre o poveste de dragoste între aceștia. Pe lângă distanța de domiciliu, autorul se apropia de venerabila vârstă de 70 de ani, iar Elena mergea pe 18 anișori.

Ca o concluzie, micuța surăiancă, mutată la Focșani, a reușit să-și împlinească visul și să corespondeze cu idolul său, iar, poate, mai târziu, a reușit, dacă nu să-l întâlnească în viață (Jules Verne a decedat în 1905), măcar să-i vadă mormântul, casa sau să-i cunoască familia.

Florin Marian Dîrdală, Arhivele Naționale Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here