Ducii de Cambridge oferă o lecţie ducilor de Sussex călătorind într-un zbor comercial cu 80 de euro

0
127

După polemica suscitată de vacanţa ostentativă cu jeturi private a prinţului Harry şi soţiei sale, Meghan Markle, prinţul William şi Kate au decis să opteze pentru o companie low cost pentru călătoria lor, relatează online ziarul spaniol ABC. După ploia de critici primite de Ducii de Sussex pentru a fi călătorit într-un zbor privat în vacanţa lor, Ducii de Cambridge, prinţul William şi Kate Middleton, alături de copiii lor (George, Charlotte şi Louis), s-au îmbarcat pe un zbor comercial spre Scoţia al cărui preţ nu depăşeşte 81 de euro, dând astfel o lecţie lui Meghan Markle şi prinţului Harry. Ei au plecat joi în jurul orei 9 dimineaţa de pe aeroportul internaţional Norwich cu destinaţia Aberdeen. Ducii de Cambridge au optat pentru compania low cost FlyBe, potrivit ziarului Daily Mail.

În imagini publicate de ziarul britanic se poate vedea cum însuşi prinţul William cară bagajele în drum spre avion în care au urcat total neobservaţi. O decizie care nu a fost luată întâmplător. Mulţi consideră acest gest drept un exemplu dat fratelui şi cumnatei sale care în ultimele zile au fost aspru criticaţi pentru cheltuielile excesive în vacanţa lor pentru care au luat patru jeturi private în mai puţin de o săptămână, pe lângă costul ridicat al sejurului lor. Cu toate aceastea ei fac apel simpatizanţilor lor să facă ceva pentru schimbările climatice, pe lângă faptul că s-au lăudat că vor avea cel mult doi copii pentru binele planetei.

La toate acestea se adaugă costul ridicat al renovărilor pentru noua casă în care Ducii de Sussex s-au mutat în aprilie (în apropiere de Castelul Windsor), pe care mass-media britanice le-au estimat la 2,4 milioane de lire şi care va fi suportat de contribuabili. Aceste decizii i-au făcut să apară în toate paginile ziarelor şi să-şi atragă calificatul de ipocriţi. Şi mai ales de falşi pentru stilul lor de viaţă mai degrabă Hollywoodian decât demn de o familie regală. Și-au atras atâtea critici, încât însuşi Elton John, prieten apropiat al regretatei prinţese Diana, s-a simţit dator să le ia apărarea, explicând că jetul privat în care au călătorit Ducii de Sussex îi aparţine iar combustibilul folosit de aparat este «neutral en carbono». Cer presei să înceteze cu astfel de atacuri implacabile şi false la adresa unor persoane a căror viaţă este scrutată în mod zilnic, a declarat zilele trecute Sir Elton John.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here