Florida – Septuagenar arestat pentru castrarea unui bărbat întâlnit pe un site fetişist

0
42

Un septuagenar a fost arestat în Florida pentru că a castrat un bărbat întâlnit pe un site dedicat celor care au fetişul castrării, a anunţat poliţia locală, citată de AFP. Poliţia din comitatul Highlands, aflat la nord-vest de Miami, a asigurat într-un comunicat că îşi va aminti mult timp de intervenţia sa de duminică seara, după un apel primit la numărul de urgenţă 911. Când poliţia a bătut la uşa lui Gary Van Ryswyk, de 74 de ani, acesta le-a spus oamenilor legii că tocmai castrase un bărbat în vârstă de 53 de ani, care sângera abundent pe un pat, având un prosop în dreptul organelor genitale.

Într-un recipient roz aflat nu departe se aflau „cele două părţi ale corpului, care fuseseră recent mai aproape de victimă”, a precizat poliţia în comunicatul postat pe Facebook. Bărbatul emasculat, neidentificat, a fost dus la spital. În prezent, viaţa sa nu este în pericol. Potrivit poliţiei, Gary Van Ryswyk transformase o cameră a casei în sală de operaţie improvizată. El a susţinut că şi-a întâlnit victima pe un site dedicat celor care au fetişul castrării şi că nu este prima dată când realizează o astfel de operaţie.

Bărbatul a fost inculpat luni pentru practicarea ilegală a medicinei, soldată cu provocarea de răni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here