Fotbal – În Cupa României, în continuare cu gălățeni!

0
194
  • Miercuri, 28 august, CSM Focșani 2007 – ACS Suporter Club Oțelul Galați

Federația Română de Fotbal a stabilit programul rundei a treia a Cupei României la care participă 54 de echipe: 30 de echipe calificate din faza a II-a naţională, 13 echipe din Liga 3 şi 11 echipe din Liga 2. Formației focșănene CSM 2007 i-a fost repartizată ca adversară ACS Suporter Club Oțelul Galați, a doua echipă gălățeană pe care sorții i-au scos-o din urmă după cea pe care a eliminat-o în turul al doilea, Universitatea Dunărea de Jos.

Oțelarii vor fi la primul joc în actuala ediție a Cupei României și, cum nu au ca obiectiv promovarea, se vor concentra, probabil, pe această competiție în care vor încerca să urce cât mai sus posibil. De aceea vor veni pe Milcovul să câștige! Nu s-au impus în fața focșănenilor la ei acasă nici în campionatele anterioare, nici în amicalul din această vară și nu cred că o vor face nici în cupă. Iar dacă formația focșăneană își va lua în serios rolul de gazdă, favorită din principiu, dar cu prima șansă și prin raportate la întâlnirile anterioare, atunci CSM 2007 ar trebui să se pregătească pentru a juca în turul al patrulea al Cupei României.

Deocamdată echipa se pregătește să joace foarte bune și să câștige la Târgu Neamț unde va întâlni mâine, în debutul ediției de campionat al Ligii a III-a, pe nou promovata Ozana. CSM 2007 are în lot doi noi jucători – foarte experimentatul conducător de joc Ciprian Petre, care vine de la Gloria Buzău, și moldoveanul Ștefan Burghiu, fundaș central, de la Zimbrul Chișinău. Ambii au semnat ieri contractele cu echipa Focșaniului după ce sâmbătă, 17 august, au fost testați în amicalul de la Unirea- Odobești, cu Aerostar Bacău.

Focșănenii vor pleca astăzi la Târgu Neamț pentru a fi evita să intre în teren mâine cu inerenta oboseală acumulată pe drum.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here