Primăria Focșani va rezilia contractele de închiriere pentru persoanele care provoacă scandaluri și deranjează celelalte persoane din imobilele administrației locale. Decizia a fost luat după ultimul scandal, izbucnit sâmbătă, la un bloc de pe strada Revoluției. A fost nevoie de intervenția promptă a unui echipaj de la Poliția Locală pentru aplanarea scandalului. Persoana în cauză a fost amendată cu suma de 600 lei și internată la secția de psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani. Primarul Cristi Misăilă a arătat că, în urma discuțiilor cu cetățeni, a fost decisă instalarea unui post fix al Poliției Locale la blocurile municipalității din strada Revoluției. Intenția este de a se interveni cu promptitudine în asemenea situații iar cetățenii să știe că sunt protejați și că se va interveni în regim de urgență. „Pe această cale țin să amintesc tuturor locatarilor din cele două blocuri – Revoluției 16 și 17 că nu tolerăm niciun fel de încălcare a liniștii și ordinii publice. Chiriașii din aceste două imobile trebuie să înțeleagă că, odată cu dreptul de a primi o repartiție, și-au asumat și obligația de a nu deranja nici ceilalți chiriași și cu atât mai puțin cetățenii de la celelalte blocuri din cartier. De altfel, în această zonă am și instalat, în urmă cu o lună de zile, un post fix pentru Poliția Locală, din dorința de a se acționa cu promptitudine în astfel de situații. Iar focșănenii din Cartierul Sud trebuie să știe că, ori de câte ori vor mai avea loc astfel de incidente, Poliția Locală va interveni în regim de urgență. Respectarea ordinii și liniștii publice este obligatorie pentru toți cetățenii, iar faptul că unii au beneficiat de o repartiție din partea Primăriei ar trebui să fie un motiv în plus de a nu deranja. Din păcate însă, vedem că nu se întâmplă acest lucru… Tocmai de aceea, de acum înainte, pe lângă amenda contravențională, am luat și decizia de a REZILIA contractele de închiriere a celor vinovați pentru astfel de evenimente”, arată primarul Cristi Misăilă.
Sursa foto: Primăria Focșani