Constanţa: Ministrul Tineretului şi Sportului a lansat proiectul ‘O şansă pentru tinerii din mediul rural’

0
66

Ministrul PSD al Tineretului şi Sportului, Bogdan Matei, şi ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, au participat, marţi, la Eforie Sud, la lansarea proiectului naţional ‘O şansă pentru tinerii din mediul rural’, care urmăreşte crearea unei reţele de lucrători în mediul rural, prin formarea a 480 tineri, cu vârsta între 18-35 ani, pentru a contribui la dezvoltarea proiectelor şi politicilor publice dedicate acestora.

Proiectul ‘O şansă pentru tinerii din mediul rural’, ce debutează sub sloganul generic „500 pentru România”, este implementat de Ministerul Tineretului şi Sportului în parteneriat cu Federaţia Naţională a Grupurilor de Acţiune Locală din Romania, în perioada 20-26 august, a declarat Bogdan Matei.

„Când vorbim despre tineri, vorbim despre viitorul ţării. Când vorbim despre oportunităţile pe care statul le acordă tinerilor aflaţi la început de drum, vorbim despre importanţa pe care statul o acordă viitoarei societăţi şi trebuie să recunoaştem faptul că tinerii reprezintă motorul oricărei societăţi dezvoltate (…) Tinerii sunt principala sursă de revitalizare a satului românesc şi de aceea realizarea acestui proiect, de mare anvergură, reprezintă una dintre cele mai importante măsuri din Capitolul Tineret al Programului de Guvernare ce vizează, printre altele, crearea unui program al egalităţii de şanse pentru tinerii proveniţi din mediul rural. Incluziunea socială a tinerilor se referă nu doar la oferirea de oportunităţi şi resurse celor din mediul rural, ci şi la implicarea noastră, a tuturor”, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului.

La rândul său, ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, a declarat că perspectiva creării unei reţele de centre de tineret în mediul rural va asigura un cadru favorizant lansării proiectelor cu fonduri europene de către tineri.

Întregul articol pe https://bit.ly/2TXNYJj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here