De multe ori avem nevoie în viață de ajutorul celorlalți, fie că-l cerem, fie că nu. Avem nevoie, de la simpla lor prezență, susținere emoțională sau ghidaj, până la acțiuni concrete, palpabile. În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, ca să putem fi ajutați, ghidați sau sustinuți, este important ca persoanele din jur să știe măcar minimal ce simțim, gândim și de ce avem nevoie concret, descris în termeni cât mai simpli și preciși. Specialistul afirmă că persoanele din jur au nevoie de o bucățică din adevărul nostru și de o bucățică de contribuție din partea noastră (prezența fizică, timp, energie, răbdare, încredere etc.) ca să știe cum ne pot ajuta concret.
“Pentru că fiecare ajutor presupune contribuție din ambele părti, ajutorul este un drum pe care ne întalnim la mijloc. Uneori suntem tentați să parcurgem noi mai mult din drum, alteori suntem tentati să-l lăsăm pe celalalt, uneori pentru că așa ne-am obișnuit, alteori pentru că așa este situația; însă, de fiecare dată, este necesar să-l ajutăm pe cel de lângă noi să ne ajute, adică să parcurgem și noi o bucățică din drumul unul spre celălalt. Orice interacțiune umană reușită presupune o „muncă de echipă”, o contribuție conștientă și intenționată la fructificarea plenară a momentului”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.
Cum să ajungi până în interiorul inimii celui din jur
Totodată, specialistul afirmă că putem parcurge 5 pași în relația cu ceilalți astfel încât această să fie una eficientă:
1. Acordarea unei doze de încredere persoanei și informației oferite de ea.
2. Sinceritate și deschidere în privința informațiilor relevante pentru ajutorul cerut.
3. Căutarea și acceptarea sincerității din partea celeilalte persoane, chiar dacă nu-ți „cântă-n strună” (sau tocmai din acest motiv!).
4. Acordarea unei perioade de timp suficiente pentru exersarea noilor informații și pentru a putea observa începutul unei schimbări sau îmbunătățiri dorite.
5. Starea de recunoștință față de interacțiune, persoană, informație, timp și energie împărtășite, deoarece acest sentiment ne menține cu atenția pe plusuri, pe ce știm, avem, putem deja și pe ce putem învăța sau avea.
Dr. Tănase Tasenţe
Plus Communication