Un bărbat de 79 de ani, din Vintileasca, a fost bătut de către trei persoane necunoscute, care i-au sustras suma de 850 de lei din locuință și au fugit. În urmă cu aproape două luni, aceeași persoană a fost înșelată de un fals reporter. „Astăzi, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gugești au fost sesizați telefonic cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 79 de ani, din comuna Vintileasca, ar fi fost lovit de către trei persoane necunoscute, care i-au sustras suma de 850 de lei din locuință și au fugit. Cu ocazia deplasarii la fața locului, polițiștii au identificat bărbatul în cauză, acesta locuind singur, într-o casă izolată de restul satului, în pădure. De îndată a fost constituită o echipă operativă, formată din polițiști din cadrul structurilor de investigații criminale, ordine publică și criminalistică, care desfășoară activități specifice, în vederea identificării principalilor suspecți și tragerii acestora la răspundere penală“, ne-au transmis reprezentanții IPJ Vrancea.
La sfârșitul lunii iunie, același bărbat a fost înșelat de un fals reporter, care i-a furat suma de 4.900 lei. Sesizarea la poliție a fost făcută la începutul lunii iulie. „La data 6 iulie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Gugești au fost sesizați de către un bărbat din comuna Vintileasca despre faptul că la data de 30 iunie a.c., în jurul orei 10.00, o persoană necunoscută a sustras suma de 4900 de lei din locuința unchiului său. Cu ocazia deplasării la fața locului s-a constat că la data de 30 iunie, în jurul orei 10.00, un bărbat s-a prezentat la domiciliul păgubitului, de 79 de ani, din comuna Vintileasca, sub pretextul că este de la o televiziune și că dorește să facă un reportaj despre modul de viață al acestuia. Obținând astfel acordul proprietarului, acesta a pătruns în casă pentru a filma, iar la plecare a sustras suma de 4900 de lei. Din verificările efectuate până în prezent rezultă că persoana în cauză purta în spate un rucsac negru și pantaloni de culoare neagră, are vârsta de aproximativ 25-30 de ani, părul deschis la culoare și constituție atletică. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune iar cercetările sunt continuate, în vederea depistării principalului suspect în cauză și luării măsurilor legale ce se impun. Atragem atenția pe această cale tuturor cetățenilor cu privire la acest mod de operare, pentru nu a deveni victime ale unor astfel de infracțiuni!“, se precizează în comunicatul IPJ Vrancea din 8 iulie.