Scandal la blocurile de chiriași din Sud; Primăria Focșani va rezilia contractele cu scandalagiii

0
2736

Respectarea ordinii și liniștii publice nu este opțională!

Sâmbătă, 17 august 2019, un echipaj al Poliției Locale a intervenit pentru aplanarea unui scandal izbucnit în imobilul de pe Strada Revoluției nr. 17. Întrucât persoana care a declanșat tot scandalul a continuat să se  manifeste în mod amenințător, a fost amendată cu suma de 600 de lei și internată la secția de psihiatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani.

Pe această cale țin să amintesc tuturor locatarilor din cele două blocuri – Revoluției 16 și 17 că nu tolerăm niciun fel de încălcare a liniștii și ordinii publice. Chiriașii din aceste două imobile trebuie să înțeleagă că, odată cu dreptul de a primi o repartiție, și-au asumat și obligația de a nu deranja nici ceilalți chiriași și cu atât mai puțin cetățenii de la celelalte blocuri din cartier.   De altfel, în această zonă am și instalat, în urmă cu o lună de zile, un post fix pentru Poliția Locală, din dorința de a se acționa cu promptitudine în astfel de situații. Iar focșănenii din Cartierul Sud trebuie să știe că, ori de câte ori vor mai avea loc astfel de incidente, Poliția Locală va interveni în regim de urgență.

Respectarea ordinii și liniștii publice este obligatorie pentru toți cetățenii, iar faptul că unii au beneficiat de o repartiție din partea Primăriei ar trebui să fie un motiv în plus de a nu deranja. Din păcate însă, vedem că nu se întâmplă acest lucru…

Tocmai de aceea, de acum înainte, pe lângă amenda contravențională, am luat și decizia de a REZILIA contractele de închiriere ale celor vinovați pentru astfel de evenimente!

Primar, Cristi Valentin Misăilă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here