Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808
Ediția: Miercuri 5 februarie 2025 Nr. 6808

GALERIE FOTO: Handbal juniori 1 – Focșănenii au câștigat amicalul de la Galați!

CSS Galați – CSS Focșani 28-34 (11-17)

Juniorii 1 ai CSS Focșani, elevi ai antrenorului emerit Lucian Tucan, se pregătesc la Focșani pentru viitorul campionat. Nu au avut posibilitatea să meargă într-un cantonament montan, dar încearcă să intre în campionatul care va începe în prima parte a lunii septembrie cu o formă de concurs bună. Profesorul Lucian Tucan a reușit să găsească o parteneră de antrenament și, duminică, 18 august, echipa sa a jucat cu CSS Galați în deplasare. Focșănenii au câștigat cu 34-28, la pauză, 17-11. Dincolo de rezultat, important, fără îndoială pentru că exprimă un nivel de joc și o stare de spirit, antrenorul Lucian Tucan a fost mulțumit ”în ansamblu” de evoluția echipei sale. ”A fost un bun meci de pregătire!”, mi-a mai spus. Antrenamentele vor continua în Sala Polivalentă, deocamdată nefiind perfectate alte meciuri de pregătire, altfel foarte utile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?