Într-un anumit moment din viață ne trezim dintr-o dată părtaşi la sublima întâmplare numită iubire şi rămânem acolo pentru o vreme sau poate pentru totdeauna, dar… ca să rămânem, învățăm că avem nevoie şi de alte sentimente pe lângă cel al iubirii. Foarte bine explică această învățătură o parabolă despre cea mai frumoasă trăire umană şi despre pericolele care o pândesc:
Se spune că IUBIREA şi DESPĂRȚIREA priveau împreună la un cuplu tânăr, în parc. Despărțirea îi spune Iubirii:”Fac pariu că îi despart!”. Iubirea îi răspunde:”Lasă-mă să mă apropii puțin de ei şi apoi poți să faci ce vrei!”. Iubirea le-a atins tinerilor inimile, s-au îndrăgostit, iar Despărțirea nu s-a mai putut apropia de ei. A zis doar resemnată: „Voi reveni după câțiva ani!” Ceea ce a şi făcut, dar când a revenit, Despărțirea a găsit o familie cu copii, iar în privirea celor doi soți a văzut Recunoştință şi Încredere. Nu s-a putut apropia. A revenit după o vreme, dar şi atunci a dat nas în nas cu Respectul şi Înțelegerea. Despărțirea s-a retras umilă, dar n-a renunțat. A revenit după mulți ani şi a găsit-o pe tânăra de altă dată, acum bunică, la cimitir, în fața unui mormânt. „Se pare că Timpul a lucrat în locul meu…” şi-a zis Despărțirea şi s-a uitat în ochii înlăcrimați ai femeii. A văzut în ei Amintirea… amintirea despre Dragoste, Respect, Recunoştință şi Încredere.
Mihaela Trifan
