Vremea va fi, în general, caniculară la nivelul întregii ţări, iar precipitaţiile în general reduse cantitativ, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni şi valabilă până pe 1 septembrie.
În Moldova, vremea va fi călduroasă, mai ales în prima săptămână. Cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime va fi de 33 de grade şi se înregistra pe 21 august. Ulterior, până pe 28 august, valorile termice vor ajunge până la 28 de grade. Spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, mediile diurne vor caracteriza o vreme caldă şi vor oscila uşor între 27 şi 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 15 – 16 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea uşor, urmând ca media să se situeze în jurul a 14 grade, în timp ce ploile, în general slabe, vor fi prezente în intervalul 25 – 29 august.
La munte, valorile termice diurne vor fi în creştere spre o medie în jurul a 23 de grade, în 21 august, iar până în data de 29 august, această medie va scădea spre 18 de grade. Ulterior, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, în jurul aceleiaşi valori medii de 18 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie similară cu cea a maximelor, astfel că vor creşte, în medie, spre 13 grade în 21 şi 22 august, pentru ca ulterior să scadă uşor spre o medie de 10 grade, în 29 august, ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor, mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 24 – 29 august.
Întregul articol pe https://bit.ly/2Ngh8lm