Război al declaraţiilor între Miley Cyrus şi Liam Hemsworth după despărţirea lor

0
69

Miley Cyrus şi Liam Hemsworth anunţau sfârşitul căsniciei lor, după opt luni de căsătorie, printr-un comunicat publicat săptămâna trecută. Însă la doar câteva zile de la această veste tristă, începe să iasă la suprafaţă un aspect mai puţin idilic al relaţiei dintre cei doi actori, relatează ziarul spaniol ABC. Liam şi Miley aveau o relaţie de peste un deceniu – o poveste de iubire marcată de suişuri şi coborâşuri – iar în primul moment părea că despărţirea lor a fost „amicală”, însă realitatea pare să fie altfel.

Actorul australian Liam Hemsworth s-a refugiat iniţial în casa fratelui său Chris Hemsworth, dar până la urmă a decis să difuzeze un mesaj în care făcea apel la respectarea intimităţii vieţii sale şi în care îi dorea lui Miley Cyrus „multă sănătate şi fericire în viitor”. Dar la mai puţin de o săptămână de la anunţarea despărţirii dintre lor, încep să apară unele aspecte mai puţin idilice ale căsătoriei lor. Mai întâi au apărut acuzaţiile publice ale prietenilor celor doi. Apropiaţii lui Miley au asigurat că adevăratul motiv al despărţirii au fost problemele actorului cu alcoolul şi drogurile.

Prietenii lui Liam au susţinut în schimb că adevăratul motiv al acestor acuzaţii este de a devia atenţia de la adevărata problemă: infidelităţile lui Miley Cyrus. La câteva zile după anunţarea despărţirii, apăreau imagini în care cântăreaţa se săruta pe puntea unui iaht cu modelul Kaitlynn Carter, fosta soţie a lui Brody Jenner. Acum totul pare să indice că situaţia devine mai tensionată, mai ales după lansarea noului single al fostei vedete a canalului Disney, care nu a trecut neobservat. În noua piesă Miley asigură că totul s-a schimbat şi nu mai are 17 ani, referindu-se la vârsta pe care o avea când l-a cunoscut pe australian la filmările „The Last Song” (Ultimul cântec). „M-am trezit într-o zi şi totul se năruise. Este momentul să las totul în urmă, nu vreau whisky şi pastile”, spune ea, referindu-se la adevăratul motiv al despărţirii sale.

Miley Cyrus face aluzie şi la dorinţa ei de a trăi la oraş (locuieşte în Los Angeles de când avea 13 ani), faţă de intenţia lui Liam Hemsworth de a se muta în Australia, la fel ca fratele său, într-o reşedinţă la malul oceanului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here