Ghidul călătorului prin legislație. Contractul de transport (VI)

0
17

În cadrul contractului de transport vom discuta astăzi despre răspunderea transportatorului. Dacă transportatorul acceptă să transporte documente, sume de bani în numerar, titluri de valoare, bijuterii sau alte bunuri de mare valoare, în cazul în care pierde bunurile, le deteriorează sau acestea se alterează pe timpul transportului, el va trebui să acopere numai valoarea declarată a acestora. Dacă situația reală nu coincide cu cea declarată, de exemplu s-au declarat bunuri de natură diferită sau de valoare mai mare, atunci transportatorul nu mai este deloc răspunzător.

Pe de altă parte, în situația în care transportatorul a acţionat cu intenţie sau culpă gravă, deteriorând bunurile sau lăsându-le să se altereze ori pierzându-le, el va datora indiscutabil despăgubiri, în această situație nemaiexistând limitări sau exonerarea răspunderii. Există anumite situații în care răspunderea transportatorului este înalturată.

Astfel, el nu va răspunde dacă pierderea totală ori parţială a bunurilor ori alterarea ori deteriorarea au fost cauzate de exemplu de:

– fapte în legătură cu încărcarea sau descărcarea bunului, atunci când operaţiunile au fost efectuate de către expeditor sau destinatar;

– lipsa ambalajului sau faptul că acesta a fost defect, dacă după aspectul exterior nu putea fi observată la primirea bunului pentru transport;

– expedierea sub o denumire necorespunzătoare, inexactă ori incompletă a unor bunuri excluse de la transport sau admise la transport numai sub anumite condiţii, precum şi nerespectarea de către expeditor a măsurilor de siguranţă prevăzute pentru acestea din urmă;

– evenimente naturale inerente transportului în vehicule deschise, dacă, potrivit dispoziţiilor legii speciale sau contractului, bunul trebuie transportat astfel;

– pericolul inerent al transportului de animale vii;

– fapte săvârşită cu intenţie ori din culpă de către expeditor sau destinatar, ori a instrucţiunilor date de către unul dintre aceştia;

– forţa majoră sau fapta unui terţ pentru care transportatorul nu este ţinut să răspundă.

Pentru informații suplimentare în legătură cu subiectul prezentat, puteți adresa întrebări fie la telefonul 0237.224.555, fie pe adresa de e-mail a redacției ziarului Monitorul de Vrancea.

Avocat MANUELA FLOREA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here