GALERIE FOTO: Handbal: Egal și înfrângere în meciurile de pregătire cu Călărașiul!

0
63

CSM Focșani 2007 – AHC Dunărea, 22-22 și 27-29

Handbaliștii Focșaniului au încheiat programul de meciuri amicale, stabilit la începutul perioadei de pregătire pentru campionatul în care vor debuta la 29 august. Vineri, 16 august, și sâmbătă, 17 august, în Sala Polivalentă, au jucat în compania călărășenilor de la AHC Dunărea, una dintre echipele de top ale României. Au fost două partide foarte utile, disputate cu intensitatea unor meciuri oficiale și care au relevat un bun nivel de pregătire, dar și un evident echilibru valoric între cele două formații, care au încheiat campionatul trecut pe loc de play-off și care au ca prim obiectiv pentru viitorul sezon clasări similare.

La CSM Focșani 2007 dacă jucătorii vechi erau foarte bine cunoscuți publicului – de altfel, bun cunoscător al handbalului – era de văzut evoluția de ansamblu a echipei, ca și prestația nou veniților în lot. Sașa Marijanac, așa cum a făcut-o și în amicalele cu Dinamo, și-a arătat incontestabila clasă – de conducător de joc și marcator – și cu Călărașiul. Nuțu a confirmat așteptările, iar Cozorici, care a fost menținut în teren toată repriza a doua a întâlnirii de sâmbătă dimineața, a fost primit cu simpatie de public și a arătat că-și merită locul în lotul CSM 2007.

Cum a fost în cele două întâlniri!

Vineri, 16 august, de la ora 17:30

CSM Focșani 2007 – AHC Dunărea Călărași 22-22 (14-9)

Echipe

CSM Focșani 2007: Marocico, Cloșcă – Ragea, Pătru – 2, Cozorici, Popa – 1, Miroiu – 4, Țuțu, Hrimiuc – 3, Mocanu – 2, Rață – 2, Nuțu – 2, Marijanac – 2, Eros – 4, Gramatic, Sladic.

AHC Dunărea Călărași: Șelaru, Rusu – Mihai Bujor, Radojkovic – 3, Vartic, Panait, Gabriel Bujor – 4, Dospinescu – 3, Soare – 1, Dumitriu – 3, Broască – 1, Hanțaru – 3, Sandu – 1, Moisă – 2, Zacaciurin, Vujadinovic, Rotaru – 1, Costea.

Prima parte a întâlnirii a fost dominată de gazde care au încheiat cu un avans consistent. În partea a doua, călăreșenii, cu portarii Șelaru și Rusu în formă foarte bună, au recuperat și au intrat în ultimele două minute cu avantaj de două goluri, anulate de reușitele lui Miroiu și Mocanu și la final a fost egalitate. Gazdele au avut secetă severă între minutele 44 și 58, când nu au înscris nici un gol pentru că au ratat copios! La CSM 2007 nu a jucat – deși s-a aflat pe bancă – Ragea, care s-a resimțit încă după lovitura puternică primită în piept la meciul cu Dinamo București, iar Rață a părăsit terenul de joc accidentat în prima repriză.

Sîmbătă, 17 august, ora 11:30

CSM Focșani 2007 – AHC Dunărea Călărași 27-29 (16-17)

Formații

CSM Focșani 2007: Cloșcă, Marocico – Cozorici, Pătru – 2, Popa, Miroiu – 5, Țuțu – 3, Hrimiuc – 3, Mocanu – 4, Nuțu, Marijanac – 2, Eros – 1, Gramatic – 1, Sladic – 6.

AHC Dunărea Călărași: Șelaru, Rusu – Mihai Bujor, Radojkovic, Vartic – 1, Gabriel Bujor – 5, Moisă – 1, Zacaciurin – 1, Rotaru – 2, Dospinescu, Panait, Soare – 3, Dumitriu, Broască – 3, Hanțaru – 10, Sandu, Costea – 1, Vujadinovic – 2.

În al doilea meci, disputa a fost echilibrată în cea mai mare parte a ei. Doar între minutele 39 și 43, când s-au desprins la 20-24, călărășenii au fost mai productivi grație formidabilei prestații a portarilor lor! Focșănenii au recuperat două goluri din diferență, dar mai mult nu au putut face! Și de această dată au ratat prea mult!

La CSM 2007 nu au jucat Ragea și Rață, nici unul nefiind înscriși pe foaia de joc, din cauza accidentărilor. Dar starea lor arată că ambii vor fi apți de joc pentru debutul de campionat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here