GALERIE FOTO: Monitorul vine pe strada ta. Ghinea Dorinel – întreaga stradă a fost asfaltată

0
871
sdr

Continuăm călătoria în cadrul rubricii „Monitorul vine pe strada ta‟. Destinația de vineri dimineață a fost strada Ghinea Dorinel, acolo unde am vrut să vedem cum arată covorul asfaltic, bordurile, trotuarele, spațiile verzi, căile de aces în blocuri, dacă se păstrează curățenia și dacă există locuri de joacă pentru copii. Asta în condițiile în care primarul Cristi Misăilă a anunțat miercuri, 14 august, pe pagina sa de Facebook, că „întreaga stradă Ghinea Dorinel a fost astăzi asfaltată!”. Întâmplarea a făcut ca luni, atunci când încă se asfalta, să trec prin zona străzii Ghinea Dorinel. Mirosul de asfalt proaspăt turnat, sub soarele arzător, emana niște vapori greu de respirat, cu toate acestea, muncitorii trăgeau din greu pentru a finaliza lucrările. Vineri, atunci când am revenit în zonă, bătea un vânt de toamnă, frunzele îngălbenite împânziseră zona, iar oamenii pe care i-am zărit în zonă erau „echipați” cu pulovere și chiar geci.

Stradă de vis‟

„Doamne, este o minunăție… e de vis ce să mai! N-am eu fire de păr în cap, câte mulțumiri să-i adresez domnului primar‟, spune o bunică. „E super. Eu lucrez aici, la blocul ăsta, sunt bonă. Strada este super bună, înainte erau la gropi… Problema este că au lăsat spațiile verzi fără verdeață, dacă mă anunțau, veneam eu și plantam înapoi arbuștii ăștia. Am văzut că la două străzi de aici se ocupă și de spațiul verde… Au tăiat și din copaci pentru că ținea umbră la blocuri, iar oamenii aveau probleme cu igrasia, dar au mai rămas, deci nu e problemă‟, îmi spune bona pe care am surprins-o în timp ce întindea rufele.

O altă doamnă are probleme cu „misteriosul vecin‟ care mută tomberoanele dintr-un loc în altul, „Domnule, seara am tomberon în fața blocului, ziua mă trezesc că trebuie să trec pe partea cealaltă ca să arunc gunoiul. Cred că vecinul de lângă le mută pentru că are geamul fix deaspura tomberoanelor, iar vis-a-vis nu am văzut să deschidă cineva geamul. Ar fi bine să le facă un loc fix, nu să le mute din loc în loc‟.

În zonă sunt două cabinete stomatologice, un cabinet reumatologie, Grădinița cu Program Prelungit nr. 18, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny‟ al județului Vrancea, o patiserie și un magazin de cartier.

Locul de parcare și parc pentru copii

Care este cea mai mare nenorocire care se abate pe capul unui șofer?! Locul de parcare. Ei bine, avem o veste bună: pe strada Ghinea Dorinel a fost făcut un loc de parcare generos pentru 13 autovehicule, dintre care două locuri sunt destinate persoanelor cu dizabilități. Dimineață erau parcate doar trei mașini și… un motan cu ochii verzi. „Avem locuri de parcare, domnișoară, mașină să avem…‟, spune un bărbat care mă privea de la geamul etajului 1 al blocului în care locuiește.

În spatele blocurilor, camuflat cumva de copaci, există un loc de joacă pentru copii. Printre recomandările de folosire a locului de joacă, la nr. 7 scrie: „Interzis accesul în locul de joacă cu băuturi sau mâncare.‟ Atunci cum se explică prezența unei doze de bere aruncate lângă leagăn și a pet-urilor din jurul măsuței de șah?! „Nu mai e ce-a fost odinioară… Pe atunci era mai multă disciplină, mai multă strictețe. Eu fac curat în grădina asta cu flori, dar nu prea mai pot… Soțul mi-a murit, sunt și cam bolnavă. Cu cine să mă cert, mai aruncă oamenii, nu vedeți, hârtii, ambalaje de la cornuri…‟, spune o bătrână care mânca o prăjiturică la geam.

Cu bănci, fără bănci

În urmă cu o săptămână, la intersecția străzii Ghinea Dorinel cu str. George Coșbuc era o bancă pe care stătea o familie. Oamenii se plângeau că este prea multă mizerie: „Filmați, filmați ce este aici, da’ se poate?!‟, striga tatăl revoltat. Vineri dimineață banca era dată uitării. „Mie îmi pare rău că au scos banca, mă mai așezam și eu pe ea. Am înțeles că a făcut cineva reclamație că veneau tinerii noaptea, mâncau semințe… Dar mie chiar îmi pare rău‟, spune o bătrânică. „Am 70 de ani de când stau aici. Copacii din fața blocului sunt plantați dinainte să mă mut eu. Aici nu i-au tăiat, și nici nu au de ce, țin umbră, răcoare, e bine… În partea cealaltă i-au mai tăiat pentru că avea lumea probleme cu igrasia, din câte am înțeles‟, mă lămurește o locatară. După ce 13 locatari au făcut cerere pentru a avea bancă în fața blocului, o singură vecină de la parter a avut nemulțumiri cu privire la calitatea celor care își odihneau oasele pe băncuța din lemn proaspăt montată. „Pavajul de pe trotuar abia se mai vedea de resturile de semințe, așa că a fost nevoie de o decizie drastică‟, spune un bărbat.

Covorul asfaltic, deși este „decorat‟ cu frunze maronii și galbene, este impecabil, trotuarele sunt pavate, gurile de canal și scurgerile sunt la locul lor, urmează să fie trasate marcajele și să se strângă resturile de materiale lăsate de muncitori. „Am înțeles că de luni vin muncitorii și se ocupă de trecerile de pietoni, de stop-uri, strâng ce mai au de strâns. De obicei este curat, măturat, dar acum cred că sunt în concediu‟, își dă cu părerea o femeie.

Vremea tomnatică le-a răcit inimile oamenilor, mulți refuză să vorbească despre strada pe care locuiesc pentru că se grăbesc, pentru că nu au timp, sau pur și simplu pentru că nu vor, alții mă privesc curios, mă întreabă cu ce ocazie pe la ei, și aleg să arunce câte un: „Eh, e bine, e asflat, ce să zic?!‟.

Ghinea Dorinel a fost unul dintre soldații care au murit în timpul Revoluției române din 22 decembrie 1989. Strada, care în prezent îi poartă numele tânărului soldat decedat pe câmpurile de luptă, a fost modernizată iar locatarii spun că are un aspect cu mult mai plăcut ochiului față de anii precedenți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here