Colțul Mihaelei. A doua cafea, aceea de la ora 5

0
1095

Cică primele semne că am fi lăsat tinerețea în urmă ar fi momentele acelea în care ne dăm seama cât de tipicari am devenit. Şi asta nu ar fi de bine, adică hai să mai lăsăm prostiile şi să nu ne mai ataşăm de obiecte, de locuri, de obiceiuri…

Dar cum să-i ceri asta unui om care s-a obişnuit cu a doua cafea, aceea de la ora 5, chiar aşa, precum ceaiul englezului autentic. Ați văzut că parcă e mai bună cafeaua asta, a doua, că zăboveşti să-i înțelegi mai bine parcă fiecare picătură, nu ca în graba dimineții, când amesteci pe fugă sorbituri cu treburi mărunte?

Şi cum ai putea să renunți la momentul ăsta al zilei, când soarele se joacă pe perdea, pe perete, printre rafturi şi cărți, făcând din cameră cel mai frumos loc, luminos şi răcoros totodată.. Dar bucuria ta şi numai a ta din clipa în care reglezi volumul radioului mai puternic, să îți umpli camera cu melodia preferată?..Şi parfumul de iasomie, mai târziu în primăvară de liliac, apoi de bujori sau pur şi simplu, acum, de un braț de sunătoare şi trifoi şi coada şoricelului, pe care le îngrămădeşti într-un borcan cu apă, să-ți aduci câmpul de vară în cameră măcar pentru un timp…

Da, sunt un om tipicar, mă ataşez de obiceiuri, de obiecte, de locuri, țin la tabieturile mele, cum ar spune o bunicuță… Îmi place momentul meu de a fi măcar puțin aşa, doar cu mine. Şi mărturisesc că mă întorc mereu la amintirile mele dragi, le răsfoiesc ca pe o carte, aşez printre pagini, ca pe un semn de carte, un fir de floare, ghiocel, mac roşu sau nu-mă-uita, după cum îmi e ziua. Mai apoi, mă întorc conştiincioasă la răsfoit amintiri, fără excepție, ca orice tipicar învățat cu ale sale, să continui exact de acolo, de unde ultima oară m-am oprit.

Mihaela Trifan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here