Mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, marți, după ce au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani. Unele dintre acestea au fost victime ale unor accidente rutiere, altele ale unor agresiuni.
Astfel, un bărbat în vârstă de 75 de ani, din Movilița, a ajuns la spital la ora 09:52 după ce a fost victima un accident rutier. Acesta a fost diagnosticat cu contuzie toraco – abdominală însă nu a rămas internat. Din aceeași cauză a avut de suferit și o tânără în vârstă de 17 ani, din Ciorăști. Pacienta a ajuns la UPU la ora 12:45, unde a fost diagnosticată cu politraumatism, fiind internată în secția de Chirurgie Infantilă, la Terapie Intensivă. Și un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Galați, a ajuns la Terapie Intensivă. Acesta a ajuns la spital la ora 09:26 și a fost diagnosticat cu politraumatism în urma unui accident de muncă și fractură cominutivă 1/3 medie – distală la tibia dreaptă. Pacientul a fost internat la secția de Ortopedie – ATI. De asemenea, a avut nevoie de ajutor de specialitate și o femeie în vârstă de 24 de ani, din Vânători, după ce a suferit un accident rutier. Tânăra a ajuns la spital la ora 13:20, unde a fost diagnosticată cu policontuzie, însă a refuzat internarea.
În după-amiaza zilei de marți, la ora 16:30, tot în urma unui accident rutier a ajuns la UPU și o femeie în vârstă de 35 de ani. Conform buletinului de presă a unității medicale, femeia, care era pasageră în momentul accidentului, a fost diagnosticată cu traumatism cranio – cerebral și contuzii la ambii genunchi, însă nu s-a internat. Și un bărbat de 36 de ani, din Republica Moldova, a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, la ora 17:51, după ce a suferit un traumatism cranio cerebral deschis. După ce a fost victima unei agresiuni, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Panciu, a ajuns la spital, la ora 19:20, fiind diagnosticat cu mai multe traumatisme.
În seara aceleiași zile, la ora 19:45, la Urgențe a ajuns și o femeie în vârstă de 60 de ani, din Vidra. Femeia a fost implicată într-un accident rutier, lovindu-se la umărul drept, la cap, dar și la piept. Aceasta a fost diagnosticată cu traumatism forte umăr drept, contuzie craniană și torace. Conform buletinului de presă, pacienta a refuzat internarea. Și un bărbat în vârstă de 79 de ani, din Câmpineanca, a primit îngrijiri medicale după ce a fost victima unei agresiuni. Bărbatul a ajuns la spital la ora 21:00, unde a fost diagnosticat cu traumatism articulații la pumnul drept. Nici acesta nu a rămas internat.
Tot datorită unei agresiuni a ajuns la UPU, la ora 22:25, și un bărbat de 52 de ani, din Focșani, care a fost diagnosticat cu traumatism cranio cerebral acut deschis, hematom hemoragie, contuzii. Bărbatului i-a fost eliberat bilet de trimitere la un spital din Iași.
Ieri dimineață, la ora 06:30, a avut nevoie de îngrijiri medicale și un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Jitia, după ce a fost lovit la cap în timpul unei agresiuni, el fiind diagnosticat cu traumatism cranian.