Serialul ‘Friends’ va sărbători cea de-a 25-a aniversare cu o proiecţie specială în sălile de cinema

0
18

Sitcomul ‘Friends’ (Prietenii tăi), unul dintre serialele cele mai populare din istoria televiziunii, va sărbători 25 de ani de la lansare, cu proiecţia în sălile de cinema a 12 dintre episoadele sale cele mai reprezentative, relatează marţi EFE.

Compania audiovizuală Fathom Events, care a organizat o petrecere în onoarea ‘Friends’, a informat marţi într-un comunicat că aceste episoade vor putea fi văzute în peste o mie de cinematografe din SUA, în trei zile diferite (23 şi 28 septembrie şi 2 octombrie) în care vor fi proiectate câte patru episoade. „Suntem entuziasmaţi să sărbătorim a 25-a aniversare a ‘Friends’, un serial de televiziune care continuă să aibă un impact cultural şi să atragă fani din diferite generaţii”, a declarat consilierul delegat al Fathom Events, Ray Nutt. „Fanii vor avea oportunitatea să se reunească şi să-şi amintească câteva dintre scenele cele mai hilare şi emoţionante ale acestei aclamate comedii, de data aceasta în sălile de cinema”, a precizat el.

‘Friends’, care s-a lansat la 22 septembrie 1994, s-a încheiat în 2004 după zece sezoane şi 236 episoade de succes şi i-a avut ca protagonişti pe Jennifer Aniston, Courtney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer. Dar sitcomul a rămas un fenomen incontestabil şi continuă să atragă fani din întreaga lume, care sunt încă dispuşi să urmărească, pe platformele digitale, aventurile personajelor Rachel, Monica, Phoebe, Joey, Chandler şi Ross.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here