Robert De Niro şi Shia LaBeouf vor juca în filmul ‘After Exile’

0
30

Actorii Robert de Niro şi Shia LaBeouf vor fi cuplul protagonist în ‘After Exile’, un film în regia lui Joshua Michael Stern, potrivit site-ului de specialitate Deadline citat marţi de EFE.Acest film se va axa pe relaţia complicată dintre un tânăr (LaBeouf), care a ieşit din închisoare după ce a omorât un om în timpul unui jaf, şi tatăl său (De Niro), având la rândul său un trecut infracţional şi care nu vrea ca fiul său să-i calce pe urme.

‘After Exile’ va prezenta dificultăţile cu care se va confrunta tatăl şi cei doi fii ai săi. Scenariul va fi scris de Anthony Thorne şi Michael Tovo, care s-a inspirat din propria viaţă pentru a scrie textul. Robert de Niro are un an foarte plin cu două proiecte ambiţioase care suscită aşteptările cinefililor. În septembrie, Netflix va lansa ‘The Irishman’, un film cu mafioţi în regia lui Martin Scorsese în care împarte afişul cu actori de renume, precum Al Pacino, Joe Pesci sau Harvey Keitel. Iar în octombrie, dublul laureat cu Oscar pentru ‘The Godfather: Part II’ (1974) şi ‘Raging Bull’ (1980) va face parte din distribuţia filmului ‘Joker’, un lungmetraj dedicat temutului personaj negativ din seria Batman, care de data aceasta va fi interpretat de Joaquin Phoenix şi va fi regizat de Todd Phillips (cunoscut pentru trilogia ‘The Hangover’).

La rândul său, Shia LaBeouf poate fi văzut în filmul lansat recent pe ecrane ‘The Peanut Butter Falcon’, în care joacă alături de Dakota Johnson; iar în noiembrie va reveni în cinematografe cu filmul ‘Honey Boy’, un lungmetraj scris şi interpretat de el, care este inspirat din experienţele sale ca actor când era copil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here