Peste 1700 de persoane au beneficiat de asistență medicală, în cursul lunii iulie, la punctele de prim ajutor organizate de Primăria Focșani, iar aproximativ 5000 de cetățeni au primit apă plată și minerală. Punctele de prim ajutor sunt amenajate de Primăria Focșani în zilele cu temperaturi ridicate pentru a veni în ajutor locuitorilor municipiului. Astfel, ieri, când la Focșani erau temperaturi de peste 35 ˚C și un indice de confort termic ce depășea 80 ITU, Primăria Focșani, prin Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și Școala Postliceală “Hypocrate”, a organizat patru puncte de prim ajutor.
Acestea pot fi găsite în centrul orașului la Ceasul Rău, în Piața Moldovei, în Piața Sud și la Primărie – Piața Unirii, între orele 13.00 – 17.00, astfel încât cetățenii să poată primi inclusiv unele servicii medicale primare. La aceste puncte, focșănenii primesc apă plată și apă minerală, deoarece din cauza caniculei gradul de deshidratare este extrem de ridicat, ceea ce poate provoca probleme de sănătate, mai ales persoanelor în vârstă sau cu tulburări cardiace. „Urmărim cu atenție starea vremii și în funcție de condițiile meteo din următoarele zile, vom menține și chiar vom crește numărul punctelor de prim ajutor, locațiile fiind, ca de obicei, în zonele cele mai aglomerate din oraș. Totodată, vă recomandăm să evitați efectuarea efortului fizic în perioada zilei în care temperatura atinge valorile maxime; evitați expunerea la soare și folosiți mijloace de protecție (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subțire din țesături naturale în culori deschise). Este foarte important ca în deplasări să aveți la îndemana lichide, astfel încât să beți multă apă sau sucuri de fructe (2-4 litri pe zi) pentru a vă rehidrata organismul, consumați alimente cu conținut redus de grăsimi, în special de origine animal. De asemenea, evitați consumul de alcool și cafea, iar în încăperi protejați ferestrele cu draperii în zonele expuse la soare, păstrați ferestrele închise în timpul zilei, apelați la sisteme de ventilație sau aer condiționat”, se arată în comunicatul Primărie.