Serbarea câmpenească „Bucuria revederii“, organizată la Șerbești-Vidra

0
172

Primăria și Consiliul Local Vidra organizează joi, 15 august serbarea câmpenească „Bucuria revederii“, care va avea loc în satul Șerbești. La manifestări vor participa artiști de marcă din care amintim: Ansamblul „Țara Vrancei“, Maria Murgoci, Diana Bișinicu, Surorile Iordache, Stela Botez, Carmen Mustață, Elena Diana Popa, Honciu Teodora Iustina, Racovițeanu Andreea Carmen, Grupul Vocal „Mlădițe Vidrene“ și Corul Parohiei Irești. Vor mai susține recitaluri: Buciumașii din Spulber, Ansamblul Chipărușu-Nereju, etc. „Cu impresia puternică a evenimentelor organizate la nivelul Administrației Județene în perioada 3- 6 august și având în vedere că anul acesta sunt sărbătoriți învățătorii, preoții și edilii gospodari, Primăria Vidra și Consiliul Local Vidra organizează în data de 15.08 .2019, la Șerbești, o serbare câmpenească intitulată ,,Bucuria Revederii“. Manifestarea se înscrie într-o acțiune mai largă de promovare a fiecărui sat component al Comunei Vidra cu prezentarea unor elemente culturale din zonă. De asemenea, manifestarea are rolul de a aduce pe scenă în fața dumneavoastră atât tinere talente cât și artiști consacrați. Alt scop este acela al schimbului de idei, al socializării, al întâlnirii cu cei dragi“, se arată într-un mesaj postat pe facebook de primarul comunei Vidra, Silviu Pintilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here