Evenimentele de comemorare a eroilor căzuți în luptele din Vrancea în Primul Război Mondial, derulate generic sub titulatura Vrancea Eroică, au început sâmbătă, după o ploaie zdravănă. Începând cu ora 18:00, în Piaţa Unirii din Focșani, sub un cer înnegrit de nori, mulți vrânceni s-au apropiat timizi de scena amplasată în Piața Unirii din Focșani, pentru a o asculta pe îndrăgita cântăreaţă Maria Gheorghiu. După ce ploaia s-a mai domolit, oamenii, cu mic cu mare, au luat cu asalt scaunele care îşi aşteptau publicul la „Vrancea Eroică”.
Seara folk, sub auspiciile „Cenaclului Flacăra”, i-a scos din casă pe cetăţenii care îşi aduc aminte cu nostalgie de anii tinereţii. „Adrian Păunescu, Cenaclul Flarăcăra… sunt parte din generaţia noastră”, spune o profesoară care în seara aceasta şi-a invitat prietena la o plimbare în aer liber şi la o „porţie” de muzică bună. Pe scena amenajată în Piaţa Unirii au concertat, sâmbătă seara, Andrei Păunescu și trupa „Totuși”, Magda Puşkaş, George Nicolescu, Valentin Moldovan, Mădălina Amon, Generația Folk și Vanghele Gogu. Ultima a urcat pe scenă trupa Phoenix, care i-a încântat pe focșăneni cu melodiile care i-au adus celebritatea. A fost o atmosferă electrizantă, cu bunici veniți împreună cu nepoții să cânte împreună cu Nicu Covaci melodiile care au marcat generații de români.
Doi canadieni încântaţi
Retraşi într-un colţ al scenei, doi soţi se legănau pe ritmuri folk. Erau veniţi din Canada şi se îndreptau spre Moldova: „Am venit din Bucureşti, suntem din Canada şi mâine dimineaţă ne îndreptăm spre Moldova… ţara voastră este frumoasă, iar noi vrem să descoperim măcar o parte. Ne-am oprit aici pentru că ne gândeam că este un fetival de muzică, apoi am aflat despre eroii căzuţi pe fronturile Primului Război Mondial. Este foarte frumos… Noi avem o sărbătoare de genul acesta pe 11 noiembrie. Ne bucurăm că luăm parte la aşa ceva, chiar nu ne aşteptam că o să găsim aşa ceva”, spune soţul.
Şi ce dacă plouă?!
Părinţi, bunici, copii… împrăştie veselie şi voie bună pe versurile lui Andrei Păunescu şi ale trupei „Totuși”. Cei mari şi-l amintesc pe celebrul Adrian Păunescu care umplea stadioane, iar cei mici dansează în faţa scenei şi se bucură de atmosfera din jur… şi de o pungă de pufuleţi pe care o împart în trei. „Eroii noştri au luptat în izmene, noi, în luxul pe care îl avem acum, nu înţelegem prin ce sacrificii au trecut. Am fost poliţist 25 de ani, sunt călit, ce dacă plouă?!”, spune un bărbat, care s-a aşezat pe unul dintre scaunele albe. De la geamul unui bloc din apropiere, o doamnă se uită cu binoclul… Și totuşi, eroii noştri cum au rezistat pe front?!
Manifestările au continuat, duminică, la Mausoleul din Mărăști și în Piața Unirii din Focșani. La Mausoleul Eroilor din Mărăști a avut loc un concert extraordinar de folk. Pe locurile în care cu 38 ani în urmă poetul Adrian Păunescu scria despre eroii căzuți în Primul Război Mondial, a venit să cânte Andrei Păunescu și Trupa „Totuși”. În Piața Unirii din municipiul Focșani, a avut loc recitalul extraordinar susținut de Enrico Macias și Orchestra Metropolitană București, condusă de renumitul dirijor Daniel Jinga. Pe aceeași scenă au mai susținut recitaluri Laura Bretan, Gheorghe Zamfir, Paula Seling și Corul Accoustic.
Vrancea Eroică continuă astăzi, cu un ceremonial militar și religios la Mausoleul Eroilor Soveja, după care va avea loc un recital special susținut de Paula Seling. Artista revine la Mausoleul Eroilor de la Soveja după ce, în urmă cu doi ani, a încântat publicul prezent la un eveniment similar. De asemenea, în Piața Unirii din Focșani va avea loc un spectacol de muzică tradițională românească. Acompaniați de Orchestra ”Lăutarii”, sub bagheta maestrului Nicolae Botgros, pe scena din Piața Unirii vor urca îndrăgiții interpreți de muzică populară: Sava Negrean Brudașcu, Floarea Calotă, Veta Biriș, Alexandru Pugnar, Maria Murgoci, Alexandra Chira, Ovidiu Homorodean, Iulia Mihai, Cristian Fodor, Andreea Haisan, Sebastian Stan, Ion Ghițulescu, Nicolae Furdui Iancu alături de Tudor Furdui Iancu și Grupul Instrumental ”Crai Nou”.
Evenimentele derulate în cadrul ”Vrancea Eroică” vor culmina cu momentele de comemorare a eroilor, de mâine, de la Mausoleul Eroilor Mărășești, cu începere de la ora 19.00. După ceremonialul militar și religios, salve de tun și survol aerian, evenimentele de la Mausoleul Eroilor Mărășești vor continua cu un spectacol de comemorare susținut de artiștii Gheorghe Zamfir, Laura Bretan, Paula Seling, Cristofor Aldea Teodorovici, Mihail Bucă, acompaniați de Orchestra Metropolitană București dirijată de maestrul Daniel Jinga și Corul Bizantin ”Tronos” al Patriarhiei Române. De asemenea, va fi prezent și maerul Eugen Doga. În paralel, în Focșani va avea loc, cu începere de la ora 19.00, Conferința ”Să se ridice țara!”, susținută de actorul Dan Puric, iar de la ora 20.00 va avea loc transmisiunea în direct a momentelor de evocare de la Mausoleul Eroilor Mărășești.
De asemenea, eroii de la Mausoleul Focșani (Sud) vor fi comemorați tot mâine, în cadrul unui ceremonial militar și religios care va începe la ora 11.00. ONG-urile, partidele politice sau instituțiile care doresc să depună coroane de flori în cinstea eroilor sunt invitate să facă acest gest după ceremonialul de la Mausoleul Focșani.
Transport gratuit la evenimentele de la Mărășești
Focșănenii care doresc să participe la evenimentele de comemorare de la Mausoleul Eroilor de la Mărășești, din data de 6 august, pot ajunge gratuit, grație mijloacelor de transport public puse la dispoziție de Primăria Focșani. Traseu 1- plecare de la ora 18:30 – Mausoleu Sud – Parcul Schuman – Mausoleu Mărășești; Traseu 2 – plecare de la ora 18:30 – Gară – Finanțe – MAN – Mausoleu Mărășești. „Pentru cei care nu pot ajunge la Mărășești, transmiunea live a evenimentului va fi difuzată în Piața Unirii din Focșani, după încheierea Conferinței ”Să se ridice țara”, susținută de Dan Puric“, se arată într-o notă de presă a organizatorilor.