Puștii de la Galactic Focșani au concurat la grupa de vârstă 2012
Grupa 2012 a clubului Galactic Focșani, pregătită de profesorul Gică Mihai, a participat la prima ediție a ”Summer Cup Buhuși”, încheiată sâmbătă, 3 august. Cu puțin timp în urmă, aceeași grupă, pe care am botezat-o vara trecută ca fiind a Puilor lui Gică, a jucat într-un turneu pe Litoral. Nu a câștigat competiția, dar i-am promis profesorului că voi prezenta jucătorii cu nume și prenume la prima victorie într-un turneu. Nu a fost mult de așteptat, pentru că puful puilor lui Gică începe să dea în pene! În traducere liberă, înseamnă că micuții jucători au luat primul lor trofeu: au câștigat ”Summer Cup Buhuși”!
Galacticii au jucat în grupa B a turneului, unde s-au impus cu 7-0 în fața Joy Bacău, cu 7-0 în meciul cu Juniorul Dorohoi și cu 3-0 prin neprezentarea Tâmpei Brașov. În semifinale, focșănenii au eliminat cu 6-1 pe Pumas Iași, pentru ca să câștige apoi cu 4-1 finala cu Joy Bacău, pe care o întrecuse și în grupă.
Au jucat pentru Galactic Focșani Marius Zăgan, Ioan Nistor, Ștefan Toroc, Eduard Bălănică, Mathias Nistor, Alberto Grosu, Luca Irimia, Matei Vrabie, Cătălin Ionescu, Eduard Vasilache.