Actriţa britanică Naomi Watts a recunoscut că nu văzuse niciun episod din ”Game Of Thrones” înainte de a primi oferta de a juca într-un prequel al celebrei serii de televiziune, relatează vineri Press Association. Watts se va număra printre actorii din distribuţia următoarei serii HBO, a cărei acţiune se va desfăşura cu mii de ani înainte de evenimentele din universul ”Game Of Thrones”.
Însă, deşi ”Game Of Thrones” a fost unul dintre cele mai importante programe de televiziune din ultimii ani, Watts nu urmărise niciun episod până ce a primit oferta noului rol. ”Am început să mă uit abia după ce am fost abordată pentru acest rol”, a declarat ea pentru revista digitală a Net-A-Porter, PorterEdit. ”Dar fratele meu, care este un mare fan, mi-a zis: ‘Sub nicio formă nu vei refuza”’, a spus Watts referindu-se la Ben Watts, care este fotograf. Actriţa în vârstă de 50 de ani, cunoscută pentru rolurile deţinute în filme precum ”The Mulholland Drive”, ”King Kong” şi ”The Impossible”, a recunoscut că are ”temeri”, dar s-a arătat nerăbdătoare să afle cât de mult îi va influenţa acest rol profilul public. ”Încă am temeri în această privinţă”, a spus ea adăugând: ”nu ştiu exact pentru ce să mă pregătesc”.
Vedeta a păstrat însă tăcerea în ceea ce priveşte noua serie. ”Nu am voie, literalmente, să spun nimic despre ea”. Până în prezent se cunosc foarte puţine informaţii despre acest prequel, însă se pare că Watts ar interpreta rolul unei persoane influente care ascunde un secret întunecat, notează Press Association. Actorii John Simm, Miranda Richardson, Jamie Campbell Bower, Josh Whitehouse şi Naomi Ackie vor juca alături de Watts în noua producţie despre care HBO a declarat că este o ”cronică a trecerii de la Epoca Eroilor la cea mai întunecată perioadă”.
Scriitorul George R.R. Martin, autorul cărţilor ce stau la baza fenomenului epico-fantastic de succes realizat de HBO, va deţine rolul de producător executiv. Martin a declarat la sfârşitul anului trecut că este ”încântat” de anunţul conform căruia actriţa Naomi Watts va deţine un rol principal în prequel. ”Nu aş putea fi mai încântat de atât. Bun venit în Westeros, Naomi!”, a scris Martin pe blogul său.