32 de profesori, care au susținut Definitivatul în urmă cu o săptămână, au depus contestații, sperând la o notă mai mare, ce îi poate ajuta să treacă examenul. Dacă o parte dintre candidații care au depus contestații au note cuprinse între 4,10 și 7,10, surpriza vine din partea unui profesor de matematică, care deși a obținut la examenul scris 9,99, se pare că nu este mulțumit și își dorește nota 10.
La nivel de județ, conform reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, la sesiunea din anul 2019 au participat la proba scrisă 133 de candidați, 9 au absentat, iar 8 au părăsit sala de examen în prima oră de la deschiderea plicului cu subiecte. Procentul de promovare la examenul de definitivat în Vrancea este de 67,66% după prima corectură. Note sub 8 au obținut 41 de profesori, între 8 și 8.99 – 56 de profesori, între 9 și 9,99 – 35 de cadre didactice și o singură notă de 10. Nota 10 a fost obținută de profesorul de religie Mihai Bîndar de la Școala Gimnazială „Învățător Gheorghe Asănache“ Bordești.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 5 august, urmând ca în perioada 6.08 – 9.08.2019 să fie transmise la Ministerul Educației Naționale tabelele nominale cu candidaţii admişi, iar între 9.08 – 14.08.2019 vor fi validate rezultatele examenului prin ordin MEN. Prin definitivat, cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar. Prin dobândirea definitivării în învățământ, profesorul depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice. Stagiul minim de practică obligatoriu pentru obţinerea definitivării în învăţământ are o durată de un an şcolar (sau ore de predare echivalente normei de un an), fiind un stagiu efectiv de predare la catedră, în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, ca personal didactic calificat conform studiilor absolvite, potrivit metodologiei de examen.