Școli din Vrancea, verificate de experți din Corpul de Control al MEN

0
967

Pe parcursul întregii luni august, experți din Corpul de Control al ministrului Educației Naționale vor efectua inspecții tematice în unitățile de învățământ din Vrancea. Se va verifica evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, la sfârșitul anului școlar 2018-2019. De asemenea, se va analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată sau transferați în cadrul metodologic, în anii școlari selectați, la nivelul unităţilor de învăţământ din toată țara.

Scopul acestor inspecții este de a identifica grupurile defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/ remedierea erorilor din documentele școlare. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vrancea așteaptă ca experții Corpului de Control să vină în județ în zilele următoare și să meargă la unitățile școlare care sunt pe lista Ministerului Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here