Primăria Focșani a amânat inaugurarea locului de joacă de pe strada Peneș Curcanul din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Primarul Cristi Misăilă a anunțat că „ziua și ora deschiderii vor fi anunțate public în timp util, astfel încât cei mici să se poată bucura încă din prima clipă de acest nou loc de joacă”. Amplasat pe Str. Peneş Curcanul, noul loc de agrement pentru cei mici are o suprafață de 561 mp, unde au fost montate mai multe elemente – turnuri, podețe, tobogane, panouri laterale cu diverse imagini animate, leagăne, balansoare etc.. Este al treilea loc de joacă reabilitat de Primăria Focșani de la începutul acestui an, după cele din Grădina Publică și Cartierul Mîndrești. Tot în această vară au fost realizate lucrări la locul de joacă din Parcul Schuman și se derulează lucrările la locul de joacă din cartierul Gării. De asemenea, în această vară vor începe lucrările din cadrul proiectului „Amenajare locuri de joacă pentru copii în incinta grădinițelor din Municipiul Focșani”. Prin acest proiect, grădinițele din municipiul Focșani vor beneficia de locuri de joacă moderne pentru copii, toate dotate cu echipamente noi și amenajate pe o suprafață antitraumă sigură și aspectuoasă.