Mai multe drumuri naționale din Vrancea sunt în curs de asfaltare

0
2489

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași execută, în această perioadă, mai multe lucrări de asfaltare sau de înlăturare a efectelor produse de calamități asupra drumurilor naționale din Vrancea. Astfel, se execută lucrări de reparații asfaltice pe suprafețe întinse pe DN 23B, Măicănești – Ciorăști. Este vorba de turnarea unui strat de asfalt pe întreaga lățime a drumului, pe o lungime de 21,4 kilometri. De reținut că pe acest drum nu s-a mai turnat covor asfaltic de dinainte de 1989.

De asemenea, în perioada următoare, se va trece la turnarea unui strat de covor asfaltic pe DN 23 A, sectorul Mărtinești – Ciorăști, de la kilometrul 26 și până la kilometrul 36. Tot în perioada uimediat următoare, se va trece la asfaltarea sectorului Bogza – Dumbrăveni, din cadrul drumului național DN 2 N Mărtineşti –Dumbrăveni – Jitia. Este vorba de turnarea a două straturi de asfalt, pe o lungime de 9 kilometri. Începând cu data de 6 august se reiau lucrările de asfaltare a DN 2 E85, sectorul Domnești – Mărășești, pe o lungime de 16 kilometri, urmând ca întreaga suprafață a drumului să fie asfaltată.

Până în prezent au fost executate lucrări de asfaltare a sectorului de drum Adjud – Domnești. Lucrări de pietruire a unor drumuri naționale se vor realiza pe sectoarele de dum: Jitia – Bisoca și Mărtinești – Bogza. Totodată, în acest moment se execută lucrări de înlăturare a efectelor calamităților naturale din patru puncte critice de drumurile naționale DN 2 N Mărtineşti – Dumbrăveni – Jitia și DN 2 R Jitia – Vintileasca. Este vorba de punctele critice de la km 27 pe raza localității Bordești, la km 46 pe raza comunei Jitia, la km 6+600m și km 10+600 m de pe raza comunei Vintileasca.

De reținut că oficialii DRDP Iași au în derulare un proiect ce vizează și refacerea a 12 puncte critice de pe DN 2 N Mărtineşti – Dumbrăveni – Jitia. Unul dintre aceste puncte critice, la care lucrările au fost deja finalizate, este cel situat la kilometrul 31, la intrarea în localitatea Dumitrești. Aici au fost executate lucrări de consolidare și refacere a platformei drumului, la km 31+120 m, în zona localității Dumitrești, prin realizarea unui zid de sprijin cu piloți montați la o adâncime de 21 de metri, refacerea stratului suport, balastare și turnarea stratului de asfalt. Lucrările au fost executate de societatea Holtex Grup Invest, în asociere cu societatea Max Provision SRL din Negrești Oaș.

Oficialii DRDP Iași susțin că la celelalte puncte critice prinse în planul de reabilitare și refacere vor fi reluate procedurile de achiziție publică, deoarece s-au schimbat cantitățile de materiale și excavare estimate, ca urmare a alunecărilor de teren din ultima perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here