„A fost semnat contractul de execuție aferent obiectivului de investiții “Demolare Bloc G2 din str. Aleea Căminului nr. 12, situat în municipiul Focșani, județul Vrancea”. Valoarea contractului este de 632.465,39 lei, iar durata de execuție a lucrărilor va fi de 10 săptămâni de la data emiterii ordinul de începere. Obiectivul de investiții urmărește configurarea zonei si îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Imobilul bloc de locuințe cu destinația de cămin de nefamiliști se află într-o stare de uzură avansată și nu respectă reglementările legislației în vigoare privind imobilele de locuințe”.
„Tot astăzi a fost semnat contractul cu obiectivul de investiții “Reabilitare și modernizare bloc situat în Str. Măgura 123 din Municipiul Focsani” (blocul Onasis), în valorare de 2526738.90 lei inclusiv TVA. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 19 luni, din care o lună servicii de proiectare + 18 luni perioada de execuție. Prin implementarea proiectului se urmărește creșterea calității vieții pentru actualii și viitorii locatari, precum și conformarea energetică a construcției în vederea respectării standardelor actuale. Astfel vor fi reabilitate integral cele 16 unități locative din cele 2 tronsoane ce alcătuiesc imobilul”.
„Un alt contract semnat astăzi presupune reabilitarea, modernizarea și dotarea cu echipamente moderne a Dispensarului din cartierul Sud. Durata de execuție a lucrarilor este 8 luni de la data emiterii ordinului de începere comunicata executantului. Imobilul este construit pe două nivele, parter și etaj, pe fiecare dintre ele fiind amplasate câte șapte cabinete medicale, un grup sanitar și sală de așteptare. Prin proiect, după lucrările de intervenție se va realiza o altă compartimentare a dispensarului medical. Astfel, la parter vor fi amplasate trei cabinete medicale, două săli de tratament, un vestiar pentru personalul medical, sală de așteptare, un spațiu administrativ și grupuri sanitare. La etaj vor fi amenajate trei cabinete medicale, trei săli de tratament, o sală de așteptare și grupuri sanitare. De asemenea, vor fi amenajate trotuarele de acces și va fi construită o rampă din beton ce va deservi persoanelor cu handicap”.
Sursa text și foto: Facebook/Cristi Valentin Misăilă