A murit Hanibal, uriașul blând… A fost otrăvit!

3
16672

Stătea cu botul pe labe și scâncea. Ne jucam cu Lena, bișonica noastră, iar el nu primea aceeași atenție. Dar când se ridica în două labe era mai înalt decât oricare dintre noi și, mai ales cu copiii, trebuia mare atenție. Hanibal a fost până ieri dimineață. De ieri dimineață, uriașul cu ochi blânzi, care n-a făcut rău nimănui, nu mai e. A fost otrăvit!

Marți seară l-am mângâiat pe cap și l-am certat pentru că m-a murdărit pe sandale. Apoi l-am mângâiat din nou. Fetița s-a jucat cu el, iar Lena l-a lătrat. El o privea cu aceeași uimire ca de fiecare dată și cu aceeași blândețe. O bișonică și un Cane Corso.

Îmi era teamă la început să-i las pe copii în preajma lui. Un câine atât de mare! Dar pe măsură ce au trecut anii și am văzut cât de blând e, că Negruța, pisica noastră, stătea în cușcă la el, iar el afară, am început să-l iubesc. Îl mângâiam, îi vorbeam, îi aruncam mingea, iar el sărea și lătra cu o voce gravă. N-a făcut rău nimănui niciodată!

De ce să omori un asemenea animal? De ce, lașule nenorocit? În aceste momente îmi doresc să existe o justiție divină care să pedepsească pentru vecie cu cele mai grele și insuportabile chinuri, asemenea indivizi care sunt în stare de asemenea fapte! Sper! Sper din tot sufletul să te chinui secundă de secundă pentru eternitate, tu, cel care l-ai otrăvit pe Hanibal! Și pe Moțu1 și pe Moțu 2 și pe Mau! Trei motani, care nu omorau puii sau ce alt motiv sinistru ai mai putea invoca pentru a justifica uciderea unor animale ce nu trebuie ucise!

Am iubit câinele ăla! Am iubit motanii ăia! Pentru că animalele au mai mult suflet decât oamenii! Pentru că fac parte din familia noastră și ne oferă iubire necondiționată!

Nemernicule! Toate nenorocirile acestei lumi și ale celei de după să cadă asupra ta!

Iubesc ființele pe care le numim animale și ajung, pe zi ce trece, din ce în ce mai mult, să disprețuiesc rasa umană! Poluează, distruge, ucide, pângărește, murdărește!              Opriți planeta, vreau să cobor!

3 COMENTARII

  1. of bietul HANIBAL condoloante,sper ca cine la otravit sa fie pedepsit de d-zeu asa cum considera el d-zeu sa fie si el la randul lui chinuit ca si bietii ingerasi care iati pierdut,d-zeu sa aibe grija de ingerasi frumosi sufetul lor este intodeauna acasa langa dumeanvoastra,si eu iubesc enorm de mult animalutele,am si eu destui,pentru ei daca cineva iar face rau domane nustiu ce as face,am ingropat o gramada de bieti copii ca eu asa ai consider copii mei in curtea mea sai am tot timpul sufletul lor langa mine,sper intro buna zi ca ei sa se reincarneze sa se intorca inapoi la casa lor,CONDOLOANTELE mele doamna :* ,totusi daca stiti cine este faptasul nul lasati datil pe mana legi,daca va omorat atatia bieti animalte o sa o faca in continuare,faceti ca acel nemernic sasi primeasca pedeapsa,exista si legi cu dreptate pentru dumneavoastra,nul iertati :* :* :*

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here