Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833
Ediția: Miercuri 12 martie 2025 Nr. 6833

Băuţi şi drogaţi, doi bărbați fără adăpost AU OMORÂT un om şi i-au incendiat cadavrul

Autorii crimei de la Castelul de Apă din Focşani au fost trimişi în judecată. Aceştia sunt Mihai Valentin C., de 37 de ani, din Focşani, şi Florin C., de 26 de ani, tot din Focşani.

Conform rechizitoriului, în sarcina inculpaţilor s-au reţinut infracţiunile de omor şi profanare de cadavre sau morminte. Procurorii susțin, în rechizitoriu, că în luna aprilie a anului trecut, la 2-3 zile după Paşte, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unor substanţe cu efect halucinogen, inculpaţii au lovit victima în mod repetat cu un băţ, cu pumnii şi/ sau picioarele şi posibil cu un cuţit în zona gâtului, capului, corpului şi membrelor, provocându-i în acest fel multiple leziuni traumatice, care au dus la deces. După aceasta, au aruncat cadavrul în subsolul turnului de apă, situat într-o parcare din Cartierului Sud al municipiului Focşani, şi l-au incendiat. Ambii inculpaţi au mai avut probleme cu legea.

Despre cavadrul incendiat şi aruncat în turnul de apă s-a aflat în vara anului trecut, de la un deţinut condamnat în dosarul omorului comis pe strada Gheorghe Doja din Focşani, căruia i-a povestit despre oribila crimă chiar unul dintre inculpaţi. Evident, nu i-a spus şi că el a luat parte la comiterea faptei, dând vina în totalitate pe celălalt inculpat. Urmare a denunţului, procurorii au întocmit dosar penal, în care s-a efectuat şi cercetare locului faptei, activitate în timpul căreia au fost identificate rămăşitele unui cadavru ce prezentau urme de incendiere. Căutările efectuate atunci au fost extrem de anevoioase, iar eforturile anchetatorilor foarte mari, pentru că în locul în care s-a găsit scheletul uman este destul de greu de pătruns, castelul de apă fiind la momentul respectiv plin de gunoaie. Anchetatorii au fost nevoiţi să ia la mână toate gunoaiele pentru a găsi ceea ce căutau. În cauză, ei au beneficiat şi de sprijinul autorităţilor locale.

Din anchetă a rezultat că cei trei, respectiv inculpaţii şi victima, se cunoşteau de mai mult timp şi duceau un trai „parazitar“, în sensul că se adăposteau prin clădiri abandonate şi dezafectate şi obişnuiau să consume alcool şi substante cu efecte halucinogene. După sărbătorile pascale din 2018, respectiv după data de 8 aprilie, cel mai probabil într-o zi de week-end, susțin procurorii, inculpaţii şi victima, un bărbat din Gugeşti, s-au întâlnit în curtea unei biserici de pe strada Revoluţiei, din Focşani. Victima luase parte la slujba religioasă şi primise de la preotul paroh şi de la enoriaşi o sticlă cu vin şi o sumă de bani. Astfel, cei trei au golit imediat sticla cu vin şi au plecat prin cartierul Sud, căutând prin tomberoane. Astfel, ei au găsit un pet de 5 litri de vin, pe care l-au luat şi au început să consume din el. Inainte de a găsi petul cu vin, inculpaţii şi victima au inhalat și ceva prenandez. Spre seară, cei trei au ajuns în zona castelului de apă, loc în care obişnuiau să se adăpostească pe timpul nopţii, atât ei cât şi alţi oameni ai străzii.

Motivul altercaţiei, rămas necunoscut

Au ajuns în interiorul castelului de apă şi la scurt timp, pe fondul stării de beţie şi al substanţelor halucinogene consumate, între ei s-a iscat un conflict verbal. Fără să stea pe gânduri, inculpatul mai tânăr a luat un par, pe care l-a găsit în interior, lung de aproximativ un metru, şi a lovit victima de mai multe ori în zona capului şi a gâtului. Urmare a loviturilor primite, victima a căzut pe o placă din beton. În altercaţie a intervenit şi inculpatul Mihai Valentin C., care a luat parul de la celălalt inculpat şi a început şi el să lovească victima.

Din raportul de expertiză medico-legală antroplogică rezultă că cei doi inculpaţi au continuat să lovească victima cu pumnii şi picioarele peste corp şi membre, dar şi cu un obiect tăietor-întepător, posibil cuţit, în zona posterioară a toracelui, cauzându-i leziuni ale vertebrei T4, cu secţiunea totală a pediculului vertebral drept şi parțială a celui stâng, inclusiv secţionarea măduvei spinării. Din cauza multiplelor leziuni produse, în zone vitale, victima a decedat, situaţie în care inculpaţii au aruncat cadavrul în subsolul castelului de apă, pe o gaură cu diametrul de aproximativ 50 cm, aceştia susţinând că l-au aruncat pe bărbat cu capul în jos şi picioarele în sus.

Pentru ca nimeni să nu descopere cadavrul şi astfel să nu se afle nici de faptele lor, inculpaţii au incendiat persoana decedată, aruncând prin acea gaură mai multe materiale textile şi un ciolofan aprins. După ce s-au convins că au reuşit să dea foc cadavrului, inculpaţii au plecat de la locul faptei, iar pe timpul nopţii s-au adăpostit în subsolul fostei clădiri a Tribunalului Vrancea. Ulterior, inculpatul Florin C. a fost arestat preventiv în altă cauză, iar Mihai Valentin C. a plecat din Focşani, la Ploieşti, unde a locuit cu nişte rude într-o baracă improvizată.

La confruntarea din octombrie anul trecut, inculpatii nu au recunoscut comiterea faptei, după care au revenit asupra declaraţiilor şi au susţinut că amândoi, pe rând, au lovit victima, de mai multe ori cu un par în zona capului şi a gâtului, iar după ce a survenit decesul, au aruncat cadavrul în subsolul castelului de apă şi l-au incendiat. Cei doi au fost arestaţi preventiv în luna iunie, anul acesta.

Ambii inculpati au mai avut probleme cu legea. Mihai Valentin C. a mai fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani pentru comiterea unei infracţiuni de “loviri neintenţionate cauzatoare de vătămare corporală gravă, mutilare sau infirmitate permanentă”, printr-o sentinţă a unei instanţe din Roma, Italia. Celălalt inculpat, Florin C., a fost condamnat de mai multe ori de Judecătoria Focşani pentru furt calificat, distrugere şi tâlhărie. Ultima pedeapsă, aplicată înainte de comiterea faptelor din acest dosar, a fost de 2 ani 8 luni şi 276 de zile. Astfel, el a fost arestat în martie 2014 şi liberat condiționat în octombrie 2016 cu un rest neexecutat de 304 zile. După ce a comis faptele din acest dosar, el a fost arestat preventiv într-un altul pentru tâlhărie calificată, iar în penitenciar a povestit despre bărbatul omorât în Castelul de Apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?