VIDEO și GALERIE FOTO: Străzile Focșaniului ÎMPÂNZITE DE POLIŢIŞTI; consumatorii de alcool și droguri au avut emoţii

1
2588

Inconştienţa unor șoferi poate schimba destinaţia și destinul altora. Vorbim despre consumul de droguri şi şofatul. Pentru ca tragediile produse pe fondul consumului de substanţe psihoactive să nu existe, poliţiştii vrânceni au început să acţioneze tot mai des pe această linie. Au făcut asta şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere au ieşit pe străzile Focșaniului, în cadrul unei acţiuni preventive, ce a avut drept scop identificarea şi tragerea la răspundere a şoferilor care consumă droguri şi apoi conduc.

Primele echipaje şi-au făcut apariţia pe Bulevarddul Bucureşti din municipiu, pentru ca mai apoi oamenii legii să acţioneze şi în alte zone ale oraşului pe parcursul întregii nopţi. Poliţiştii au tras pe dreapta zeci de şoferi pe care i-au testat cu aparatul alcooltest, dar şi cu cel destinat identificării consumătorilor de substanţe interzise. Poliţiştilor nu le-au scăpat din ochi nici documentele maşinilor şi ale şoferilor, întrucât şi la acest capitol sunt destul de multe abateri.

Comisarul şef Cătălin Stegărescu, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, prezent la acţiune, ne-a declarat că “se continuă activităţile de testare a conducătorilor auto cu privire la consumul de substanţe psihoactive, respectiv conducerea autovehiculelor când se află sub influenţa acestora, având în vedere impactul pe care îl au asupra comportamentului şi asupra capacităţii de a conduce autovehicule pe drumurile publice”.

La începutul acţiunii, Bulevardul Bucureşti era intens circulat, după care, uşor, uşor, numărul maşinilor a început să se împuţineze, nefiind exclus ca la aflarea veştii cu privire la acţiunea de amploare a poliţiştilor, o parte din şoferi să fi ales rute ocolitoare din motive “contravenţionale sau penale”. Conducătorii auto traşi pe dreapta, mai ales cei care ştiau că nu au probleme, nu au fost deranjaţi de controale, chiar dacă verificarea cu privire la consumul de substanţe psihoactive durează aproximativ 10 minute. Unii dintre cei testaţi le-au spus oamenilor legii că au mai fost verificaţi, dar şi că au consumat substanţe interzise cu luni în urmă.

Până aproape de miezul nopţii niciun conducător auto nu a fost depistat băut la volan şi nici drogat, cel puţin nu din rândul celor traşi pe dreapta pe Bulevardul Bucureşti. Oamenii legii spun că acţiunile de acest gen au caracter preventiv, dorinţa fiind aceea de a-i scoate din trafic pe cei care conduc băuţi sau drogaţi, punându-şi astfel în pericol vieţile, dar şi pe cele ale altor participanţi la trafic.

Substanţele psihoactive afectează simţurile

Nu au lipsit nici spectatorii, mai tineri sau mai în vârstă, cărora prezenţa poliţiştilor pe străzile municipiului nu le-a displăcut. “Este bine că ies în stradă atât de mulţi. Să se respecte legile că sunt numai nenorociri cu tinerii ăştia care nu mai ştiu de capul lor”, ne-a spus o doamnă care şi-a “pierdut” mai bine de jumătate de oră pe o bancă din apropierea locului în care se aflau echipajele de poliţie, nu singură, ci împreună cu o amică.

Conform specialiştilor, consumul de substanţe interzise afectează simţul auditiv, dar şi pe cel vizual. Astfel, şoferii care conduc după ce au consumat substanţe cu efect psihoactiv pot fi în situaţia de a nu mai distinge culorile semaforului sau de a li se părea că circulă cu viteză prea mică şi atunci calcă acceleraţia până la viteze mari, care pot produce adevărate nenorociri.

În oraşele mari numărul cazurilor de acest gen a atins cote alarmante. În Focşani nu poate fi vorba de un fenomen, dar nici nu se poate spune că astfel de situaţii nu există. Nu de mult, mai exact în primele zile ale acestei luni, în plină zi, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Focşani au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din municipiu. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Drug test, iar rezultatul a fost pozitiv. Astfel, tânărul a fost condus la spital, în vederea efectuării unui test de urină, rezultatul fiind şi de această dată pozitiv. “Totodată, cu ocazia cercetărilor efectuate asupra autovehiculului condus de cel în cauză a fost găsită o armă neletală, deţinută ilegal. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa substanţelor psihoactive şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, au transmis poliţiştii vrânceni la momentul depistării în trafic a tânărului drogat.

Şi un gălăţean de 20 de ani a avut de-a face cu poliţiştii vrânceni care, la finele lunii iunie, tot în cadrul unei actiuni, a fost depistat conducând drogat. Şi pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Distracţie” cu cannabis, încheiată pe cupolă

De-a lungul timpului, “distracţia” cu cannabis din club s-a lăsat şi cu accidente. Este cazul unui şofer de 34 de ani, din Focşani, trimis acum în judecată, care anul trecut a lovit două maşini parcate şi apoi s-a răsturnat cu Porsche-ul pe care îl conducea pe cupolă, pe Bulevardul Gării din Focșani. Din ancheta efectută în acest caz, după cum se arăta în rechizitoriul procurorilor care au dispus trimiterea lui în judecată, a rezultat că autoturismul Porche Cayenne, condus de bărbat, venea dinspre gară, iar la un moment dat şoferul a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu două mașini. Autoturismul marca Porsche s-a răsturnat, apoi, pe cupolă.

În urma accidentului, șoferul vinovat de producerea evenimentului și un alt conducător auto au fost răniți. La momentul producerii accidentului toate persoanele au fost testate cu aparatul alcooltest, iar rezultatele au fost negative. Întrucât șoferul care a provocat accidentul avea un comportament ciudat, el a fost dus la spital pentru probe de sânge și de urină. În urma analizelor efectuate, a rezultat, conform procurorilor, că bărbatul ar fi consumat cannabis și un medicament.

La audieri, șoferul nu a recunoscut, spunând că dacă ar fi consumat substanțele, a fost independent de voința sa. Bărbatul a declarat că a fost plecat în Austria și a revenit în țară cu puțin timp înainte de a avea loc accidentul. Le-a mai spus anchetatorilor că înainte de a veni în țară a mers la un club din Viena, împreună cu mai multe persoane, unde s-a consumat alcool. Acolo, la un moment dat, o persoană i-ar fi pus în pahar o substanță necunoscută, lucru pe care el nu l-a știut la momentul respectiv, aflând ulterior. A plecat apoi către România și pentru că nu se simțea bine și nu s-a putut odihni, a luat somnifere de la o rudă de-a sa, care are probleme de sănătate.

1 COMENTARIU

  1. Sunt curios ce are de gand sa faca Politia cu cei care tulbura linistea pe strazile din Focsani pe timpul noptii. Oare nu-i aude nimeni pe cei care merg cu muzica la maxim in masina si cu geamurile deschise?? Daca esti in casa si dai muzica tare noaptea, deranjezi un bloc intreg si-ti iei amenda pentru tulburarea linistii publice. Astia care merg cu muzica la maxim in masina noaptea pe bulevarde deranjeaza mii de oameni. Nimeni nu le face nimic!!! Muzica, claxoane, motoare turate la maxim, curse de motociclete etc… chiar nimeni din Politie nu vede aceste probleme?? Politistii actioneaza numai daca suni la 112? O reclamatie la IGPR cred ca ii va trezi din somn pe Politistii focsaneni si ii va determina sa-si faca datoria asa cum trebuie. Oricat li s-ar mari salariile, ei tot nu-si vor face datoria asa cum trebuie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here